8 nov. 2011

O altă Evă (V)

Despărţirea de Marele Blond avu câteva mici urmări în viaţa Evei. Una din ele se concretiză în coregrafia inedită a unui dans executat pe muzica Dansul Săbiilor de Khachaturian şi în care ea îşi exprimă toată amărăciunea şi revolta. Era oglindirea unui intens război cu demonii care nu-i dădeau pace. Reprezentaţia avu un neobişnuit succes, dar Eva primi felicitările uitând să zâmbească.
O altă urmare fu aceea că trebui să suporte cu stoicism asediul pretendenţilor. În urma despărţirii de Marele Blond se pricopsise cu un alai de admiratori care-şi prezentau omagiile, în speranţa de a o cuceri. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, Amalia, prietena ei cea mai bună, îşi luă în serios rolul de vraci de suflete rănite şi-i aplică un tratament intensiv cu socializări, târând-o pe la tot felul de sindrofii la care ea participa în acelaşi fel: se retrăgea într-un colţ al încăperii unde-şi savura băutura total absentă, ascunzându-se sub binecunoscutu-i zâmbet indescifrabil. N-o mai tenta nimic şi nimeni.
Trecuseră aproape două luni de la despărţire. Marele Blond încercase să-i mai vorbească, dar ea refuzase orice conversaţie. Cum Eva nu-l iubise, iar vraja care-i apropiase cândva se risipise, încercările lui păreau cu atât mai mult lipsite de rost.
Uneori se mai gândea la el şi atunci o străbătea un fior dureros, o dulce agonie care-i întărea sânii şi-i brobonea pielea, dar totul trecea în câteva clipe. Alteori, îi apărea în vise tulburătoare şi se trezea transpirată, tremurând din pricina zvâcnetului răsunător al trupurilor încleştate. Ştia, era doar amintirea unui trecut care-o răscolea ca un drog la care care renunţase momentan, un soi de venin, pe cât de ademenitor pentru simţuri, pe atât de otrăvitor.
Se ascundea de gânduri şi de fantasme, citind şi dansând. Punţile ei cu lumea erau firave. Avea aceeaşi retractilitate în faţa cuvântului. Şi aceeaşi dezinvoltură în mişcare. Ocolea cu atenţie orice i se părea toxic. Adică romanele de dragoste şi bărbaţii.
Într-o zi primi un telefon neobişnuit.
-Bună, Eva. Ce faci?
Vocea îi era necunoscută.
-Ştii cu cine vorbeşti?
Nu, nu ştia.
-Sunt L... Mi-era dor de tine.
Numele lui nu-i spunea nimic. Cum putea să-i fie cuiva dor de ea, când nici măcar nu-l cunoaştea?
-Tu nu mă cunoşti, e adevărat, dar eu te ştiu de multă vreme.
Eva începea să se enerveze. Era sătulă de astfel de abordări, de fanii care apăreau de niciunde şi-i cereau întâlniri. Cine era şi ce voia, de fapt?
-
 Sunt L.D., volebalistul de la... Sigur îţi aminteşti de mine.
Da, auzise de numele lui, dar nu-şi amintea să se fi întâlnit vreodată. Sau, cel puţin, nu-şi vorbiseră şi cu siguranţă nu de la ea avea numărul de telefon. Pe de altă parte, ea frecventa un mediu care abunda de sportivi, aşa că...orice era posbil.
-M-am întors dintr-un turneu şi... ţi-am adus ceva. Aş vrea să ne vedem ca să-ţi dau ce ţi-am luat din...
Eva tăcea. Se simţea penibil. Nu-şi amintea de el, dar abordarea lui o intriga. Cum graniţele ţării erau închise, majoritatea tinerelor erau încântate de orice cadou care venea din afară. Ea n-avea nevoie de obiectul acela, indiferent ce ar fi fost el. Făcea, la rându-i, o mulţime de deplasări în străinătate şi îşi putea perminte cam orice nimic ce lipsea de pe piaţa de acasă.
-Eva, te rog. Acceptă să ne întâlnim măcar o dată. Apoi, va fi cum vrei. Dacă vei dori să ne mai vedem, bine, dacă nu..., am să respect alegerea ta.
Fie.
Stabiliră detaliile: duminică dimineaţa, la intrarea în parcul....
Şi cum avea să-l recunoască?L. râse:
-
Sigur o să mă recunoşti. Sunt inconfundabil. De fapt, chiar aşa! Abia aştept să aflu ce impresie o să-ţi fac, dacă spui că nu m-ai văzut niciodată.
Eva închise telefonul şi rămase pe gânduri. Se hotărâ să facă cercetări. Luă colecţia de ziare sportive ale tatălui său şi începu să caute tot ce avea legătură cu voleiul. Şi...îl găsi. L. juca la echipa de care pomenise. Era coordonator de joc şi avea...douăzeci şi şapte de ani?!! Avu un şoc. Diferenţa de zece ani dintre ei i se părea colosală.
Căută cu febrilitate o fotografie, dar nu descoperi decât instantanee din timpul meciurilor. În toate, L era prins în mişcare sau mascat de coechipieri, astfel că nu avu cum să-şi facă o părere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...