Motive pentru uimire

"Mintea urcă de la picioare spre cap cu viteză constantă, începând de la naştere, şi ajunge la locul ei pe la patruzeci de ani", le spunea cu multă seriozitate domnul profesor studenţilor lui de la cursul de optică, studenţi în vârstă de douăzeci de ani. Şi continua surprinzător: "Gândiţi-vă unde e mintea voastră acum!"

De pe un pat de spital, domnul profesor, unchiul meu, mi-a povestit această glumă, nu mai ţin minte de ce. Eram destul de tânără ca să fac ochii mari aflând, nu pe unde ar putea să stea mintea studenţilor de douăzeci de ani, ci de faptul că abia la patruzeci de ani mintea se stabileşte acolo unde este îndeobşte recunoscut că e locul ei.

A trecut ceva vreme de atunci, iar eu am avut timp să meditez şi să experimentez pe propria piele înţeleapta zicere de mai sus. Mi s-a părut că lipseşte din axiomă vârsta de treizeci de ani, când pe traseul urmat de minte se află inima. E vârsta la care iubirea e de cele mai multe ori fără mari vâlvătăi, dar statornică şi împăcată, plină de încredere în puterea ei, în izbânda ei.

Până la patruzeci de ani iluziile ne părăsesc una câte una, iar atunci când atingem această vârstă ştim destul de exact cine suntem şi devenim mai greu de "păcălit" emoţional, şi nu numai.

Ce se întâmplă după aceea?... Cred că pentru o vreme mintea rămâne încarcerată între oasele craniului, dar tendinţa ei de a urca pare să nu dispară, iar faptul că ne regăsim la bătrâneţe cu mintea împuţinată ar putea fi consecinţa firească a avântului ei ascendent...

"Dragostea trece prin stomac!" e o altă afirmaţie care m-a uimit atunci când am auzit-o prima oară. Şi încă mă uimeşte, pentru că dacă trece prin stomac, sigur nu e dragoste. Poate că un stomac gol va fi o piedică în calea romantismului şi a bunei înţelegeri, dar un stomac plin nu va fi niciodată garanţia iubirii veşnice.

Îmi amintesc câteva versuri scrise de Adrian Păunescu, refren la un cântec pe care atunci când l-am învăţat nu-l înţelesesem până la capăt:

"Omul e-atâta de mic
Şi-mbătrâneşte cu jale
Dacă ajunge de fapt
Sluga averilor sale."

Comentarii

  1. Ateroscleroza şi demenţa senilă nu cred că alege după acest criteriu...

    RăspundețiȘtergere
  2. dragostea trece prin stomac. este cât se poate de adevărat, totuşi. cu siguranţă este o metaforă, dar pleacă de la un principiu de bază, totuşi.
    ideea este că sărăcia provoacă frustrări, frustrările ne fac să fim egoişti, egoismul ne face să nu mai fim atenţi atât de mult la dorinţele fiinţei iubite şi asta începe să diminueze din sentiment puţin câte puţin până îl anihilează. ştiu că sună pragmatic, dar dragostea chiar trece prin stomac, şi acesta este un adevăr incontestabil.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am crezut şi eu la fel cândva, dar acum nu mai cred. Nu cred că situaţia materială bună e o condiţie, ci mai mult o circumstanţă cu efect favorabil... şi invers. Dar cunosc şi persoane la care ceea ce numesc ele dragoste chiar trece prin stomac şi asta ar explica schimbarea mea de opinie. Dacă poţi condiţiona intensitatea sentimentelor faţă de cineva de câţi bani cheltuie cu tine sau de câţi bani îţi economiseşte, atunci nu-i vorba de iubire. Cam asta am vrut să exprim, dar am fost cam eliptică...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu