Mai bine taci?

  Eu eram tipa aia dintr-o bucată. Tranșantă, zeflemitoare. Superficială. Acum am ajuns să citesc de cinci ori mai multe texte (statusuri de mess, stări de facebook, postări de blog și povești pe YM) și să comentez din ce în ce mai puține. Să arunc câte un zâmbet când nu sunt de acord, în loc să spun ceva.

   Am căutat să-mi fac dreptatea universal valabilă pentru câteva luni de când am intrat în blogosferă. Apoi... Am început să cunosc. Oameni, situații, scântei de conflict. Și tac. Am fugit de blogurile care mă supărau, m-am depărtat de oamenii pe care i-am simțit răi, mă țin departe de cei care m-au „dat afară”, fără explicații, din grupurile lor virtuale, deși cineva, undeva, și-a propus să tot dau de ei.
Aș putea să pretind a fi altcineva și să văd cum reacționează. Dar nu știu să joc. Nu știu să mă ascund sub mască fără să folosesc gesturile mele. Și parcă nu vreau o altă porție din răutatea lor gratuită și nejustificată și nici comentariile, dacă voi fi lăsată fără mască, cine știe cum.
   Mă întreb cum e mai bine. Să lași de la tine, atâta vreme cât nu te privește și/sau influențează direct? Sau să te revolți, să trezești spiritele? Oricum ar fi, dacă ai conștiința trează, va durea. Nu mult, nu mereu, nu la fel, dar nu poți trece cu vederea. Mai ales dacă cei din jurul tău, cei la care ții, fac sau spun niște lucruri cu care nu ești de acord.
   Voi ce ziceți? „Mult tam-tam pentru nimic”, sau „Mutul tace și face”?
Între timp, o super tipă! Alexandrina Hristov! O știu doar din ce o aud pe youtube, dar sună bine!

Din spatele unei măști (da, și eu port una, dar... tot eu sunt, doar că „arăt” altfel) vă salută Leah!
Foto: PhotoTravels