20 nov. 2011

Gânduri în convalescenţă


Îmi pare cum c-afară veacuri au trecut,
Că nu mai sunt pe lume, c-am murit demult,
Că soarele nu răsare ca-n alte dimineţi,
Ci doar vopseaua cade de pe albii pereţi.

În clădire te-mbată iz de spirt sanitar,
Iar sirenele de la-'mbulanţă urlă-n nopţi albe, de coşmar.
Pe coridor, ale paşilor ecouri;
Peste becuri, pânze de păianjen - noduri.

Şi fiecare clipă trece alene -
O simt cum mi se scurge, rece, prin vene
Din sterile seringi, ace şi perfuzii
În timp ce prin minte-mi rătăcesc iluzii.

Şi patul rigid nu mai suportă a mea povară -
Înaintea-mi, oare, câţi au putut în el să moară?
Câte ultime suflări, acum demult uitate,
Poate-ascunde acest loc? Strigăte disperate...

Aici m-a adus a mea încăpăţânare,
Căci propriului trup nu i-am acordat valoare.
Ştiu, merit. Dar acum, degeaba mă cerţi,
Căci nu mai pot plânge - te rog să mă ierţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...