Dezvăluirile incendiare ale lui Ştietot!

Ştietot e foarte bun prieten cu mine. Ne ştim de mici. La şcoală, el lua nota 10 cu plus, eu luam ce rămânea. Nu ne mai întrecem acum, de când cu maturitatea, căci am ajuns la înţeleapta concluzie că mai bine râdem împreună de greşelile mele, decât să râdă numai el singur. Ieri seară, însă, m-a sunat cu o voce bolnavă, că vrea neapărat să mă vadă, că nu-i nimic grav, n-a avut accident de maşină sau altă nenorocire, ci doar simte nevoia să se spovedească. A venit parcă într-o secundă şi a sunat la interfon prelung. Cred că s-a priponit în el, să fie sigur că-l deschid. L-am servit cu cafea, dar a zis că nu poate, e şi aşa de departe prea agitat. S-a aşezat pe canapea, şi-a băgat mâinile în buzunare şi şi-a lăsat capul pe spate. Şi a-nceput aşa: Te anunţ, sunt terminat! Sfârşit! Am ajuns la punctul terminus. În tunel! Nu-mi mai place nimic. Nu mai pot sta degeaba, nu mai pot asculta muzică la căşti, nu mai pot vorbi atâtea limbi străine, nu mai vreau să dansez în imaginaţie. M-am săturat să le ştiu pe toate, dar de mine să nu ştie nimeni. Cu toate astea, azi-dimineaţă draga mea, am avut o revelaţie: trebuie să mă schimb! Nu mai pot să fiu acelaşi Ştietot, cu blugi largi şi cămaşă în carouri. M-am gândit că toate necazurile mele provin din faptul că stau toată ziua şi cânt la pian, sau citesc în alfabetul Braille, sau urmăresc oamenii pe stradă să-i aud ce vorbesc. Scumpa mea prietenă, cred că sunt tratat în conformitate cu numele. Pe care, evident, l-am moştenit. Astfel, m-am hotărât şi vreau să fiu propriul stăpân, să fiu independent. Nu-i o idee excelentă?! Să am libertatea de a alege, de a face ce-mi place şi ce-mi trebuie, când vreau şi unde vreau… Poate nu mă înţelegi pe deplin, dar chiar mă simt mai împlinit. Astfel, te anunţ că de azi înainte mă va chema Oriunde! Şi pot fi contactat doar pe facebook, căci plec într-o vacanţă de regăsire împreună cu noul meu guru, Pierdevară.

Şi într-adevăr, a plecat.


Comentarii

  1. excelenta bucata scrisa. se potriveste cu starea mea de spirit din momentul de fata. poate si din alte momente :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu