De acum

Da.. e noapte și e tărziu, însă nu e nici odată prea târziu de a face o delcarație de dragoste.

În care tu, intrusul și cel care încerci, transipirând de parcă ești un burete stors, să-i privești ochii, ținându-i mâna fină cu ambele tale mâini spunându-i că ea este cea care ți-a luminat viața și că doar ea te poate face fericit. Zâmbești tremurând și înghițind din când în când câte un gând. Te strange la gât cravata, cămașa e cu 4 mărimi mai mică iar sacoul sigur a intrat la apă.

Ea ca o domnișoară blândă, cu un zâmbet finuț pe buze, îți spune că dacă așa crezi tu, fie. Iar dacă e atât de importat pentru tine, fie.

Dar ce să fie, că pân la urmă tu nu ai întrebat-o nimic.

Și stai acolo în genunchi uitându-te la fața ei și-ți dai seama cât de urâtă e. Te ridici aruncându-i mâna și te așezi înapoi pe scaun.

Ea îți spune că pari îngândurat. Și te întreabă dacă s-a întâmplat ceva.

Răspunzi cu juma de gură cum că ai uitat ce urma să o întrebi. Vroia siguranță să o întrebi ceva, ceva important, dar nu mai știi ce. Îți storci memoria și o răsucești până ce realizezi că… ceva realizezi,dar nu poți exprima. Te chinui acolo, scriind pe servețele, căutând prin ciorne și tot scărpinându-și capul, dar nimic nu iese. Dar ceva sigur era și o asigur că era ceva… ceva foarte important. Dar uitat pe moment. Așa că te scuzi și mergi până la baie. Te uiți în oglindă și de plesești de 2 ori apoi pleci. „Fi bărbat!” Încrezător calci și mergi spre masă. Ajungi la masă, te așezi și-i zîmbești. Ea îndrăznește și te întreabă dacă da sau nu. Te uiți la ea și te scarpini iar în cap. Ridici din umeri și spui că așa crezi întrebând-o de ce.

După 3 minute te trezești singur la masă privind eșarfa pe care a uitat-o pe scaun, numărându-i petele de culori. Îți amintești că ai vrut să o întrebi ceva și n-ai mai apucat.

A plecat deja și nu o mai poți întreba. Totuși ea așteaptă să-i duci eșarfa.



Dar în graba ta și marea amețeală, pleci de acolo fără să iei eșarfa cu tine.Mergi pe drum, privind trotuarul și pari gânditori. Treci prin fața casei ei, ca un străin, înaintând alene.

A doua zi îi faci o vizită, cu un buchet de flori. Ea îți deschide te invită în casă, pune florile într-o vază. Îți zămbește.

Îți sare în ochi eșarfa și știi că are 30 pete galben, 5 albastre, 7 negre, 2 albe și 20 roșii. Din camera celaltă vine un domn simplu, care aseară se afla în trecere pe la restaurant și recunoscând eșarfa, a luat-o și a dus-o celei care aparținea. Astăzi îl găsețti acasă la ea. Nu i-a adus nici flori, nici bomboane, doar eșarfa.

Pleci nedumerit și te întrebi unde ai greșit. Și ce anume ai greșit. Te uiți în geamurile magazinelor și te întrebi dacă e ceva rău, urât la tine. Ai stat atât timp și ai numărat petele, ai tremurat atîta și ai transpirat. Te întrebi de oare ai transpirat prea mult. Dar tot nu găsești care e problema. Te chinui căutând și nu găsești nimic. Pînă la urmă, te găsești după un timp într-un bar, cu sticla de apă la gură și beat criță-mangă. Atît a mai rămas din viața ta. O sticlă și un pahar, pe care oricum nu-l folosești, cu un capac și un șervețel cu care îți ștergi fruntea murdărind-o de cerneală.

Articol inscris in concursul Nopti Magice in Miez de Iarna, editia 2011
Autor : Epiq

Comentarii