Tristeţe

I-a crăpat gura când a zâmbit ultima oară,
Iar prin fisuri s-au scurs afară
Tăceri albastre înnodate strâns
Şi i-au uscat şi ultimul surâs.

Lumina din privire i s-a încâlcit cu ceaţă,
Din ochi secaţi de lacrimi i s-a întins pe faţă
Masca de piatră rece; cristale mici de gheaţă
Mai sapă greu în ea urme subţiri de viaţă.
(2011)

*Răspuns la "Ea - sub resticţia hazardului"

Comentarii

  1. Eu iti zambesc complice sa stii si n-am acum pic de tristete pe chip.De-ai fi la o intindere de mana, te-as ghionti zdravan :))

    Hai sa impartim strugurele din mana mea, cate o boaba...pana la capat, apoi mai vedem :)

    Dar parca lumea amutise, si... nu mai zic, na, ca ma certi :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu plâng:)) Dar ştiu ;) Multumesc pentru strugure si pentru inspiratie:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu