13 oct. 2011

Timpul trece monoton…


Luna
orfană de luciul apei
e pierdută
acele bradului măsoară trecerea
în drumu-i rebel
raza mă atinge.

Puţine lucruri sunt mai gri
ca distanţa dintre două umbre de murmur şi literă,
cuvinte fragede
trec peste umăr în peniţă
zâmbetul creşte mai înalt.

Adun în călimară ruine,
plopi desfrunziţi de flacăra lui mai,
tei care nu au atins niciodată cerul.

Închegată-n frica de a nu îngenunchea
cerneala curge în vene,
pentru o clipă
descătuşez oglinda apei să pot spune:
lună!
lasă curcubeul pe noi
iarna să nu poată arunca zăpadă în păr,
roşul îmi face cu ochiul până la orbire.
Mă aşez lângă lac
să-ţi cânt din flaut
timpului îi cer
să-şi scuture secundele în sens invers
destinul să-mi dea socoteală:
de ce?
sau poate am uitat eu
să-mi deschid buzele spre razele tale?

Înainte de răsărit,
aştept să mă naşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...