Şoapte...

Mi-e frică să privesc orizontul la răsărit
raza mi-ar biciui gândul vinovat

mi-e frică să încrucişez mâinile protector la piept
unde a rămas mirosul şoaptei
dincolo de geam
îi mai simt tumultul, privirea încordată

merg desculţă până la colţul casei
privind cu jind drumul care urcă şerpuind
precum fumul unui foc mocnit
pletele îmi biciuiesc obrazul arămiu
ating cu palma
secunde împietrite pe frunze însingurate
neştiind că în esenţă stă veşnicia,
în ploi mărunte de păcat

de ce atingi odăile noroioase
şi îmi spulberi doar o margine de gheaţă din vene?

încărunţesc...

miza este intodeauna mai mare
decât un vas de lut
spart.