Propunere indecentă domnului TIMP

Până se fierbe ciorba, trimit un mesaj. În timp ce mă spăl pe dinţi vorbesc în gând cu Dumnezeu. Ascult radio Itsy Bitsy, învăţ să fiu un părinte bun şi scriu planificările materiei şcolare. Intru să-mi verific poşta electronică şi îmi arunc ochii puţin pe messenger. Un prieten mă abordează.

- Bună Claudia. Îmi acorzi şi mie trei ore mâine?
- Trei ore? E enorm. Nu am timp, nu am ore de dăruit.
- Nu ne-am mai văzut din luna mai.
- Da, ştiu asta, am să îţi fac un rezumat al activităţilor mele, o fotografie recentă găseşti pe faceboook şi cam asta e. Nu am timp.
Am nevoie de timp ca de aer. Mintea mi-e obosită. De două nopţi nu pot dormi. O minge de foc se plimbă în emisferele cerebrale şi mă ustură când se întâmplă asta. Dimineaţa mă găseşte cu tolba plină de idei, ce înfloresc în miez de noapte ca floricelele în tuciul încins.
*
Am găsit o idee de a primi timp: să mă căsătoresc cu domnul TIMP pentru a primi o săptămână de concediu legal. Ar fi minunat şi suficient pentru a-mi rezolva din probleme.
- Domnule Timp, doreşti să-mi fi soţ pentru o săptămână? Apoi te dezleg. Eşti liber ca pasărea cerului.
- Frumoasa mea, ştii cât te iubesc.
- Hai, hai, domnule drag, lasă vrăjeala. Dacă încap în fustele din clasa a XI-a, asta nu înseamnă ca nu ţi-ai lăsat amprenta peste mine. Priveşte-mi părul: am albit.
- Copila mea dragă, părul alb înseamnă înţelepciune. Aşa spunea Vasile Alecsandri într-o poezie. Aş accepta cu inima deschisă, însă, sunt prea bătrân pentru tine. Ce ai zice de regele de Miazăzi sau Regele de Miazănoapte?
- O, nu, mulţumesc, nu vreau să mă complic.
- Bine, atunci accept. Voi întoarce acele ceasornicului, voi întineri şi-ţi voi deveni mândru soţ. Voi dilata vremea pentru tine, să te bucuri din plin de toată viaţa ce curge pe lângă tine, iar tu o simţi cu toţi porii. Mă bucur că ştii SĂ TRĂIEŞTI.
Mă înclin, în vreme ce obrajii mi se înroşesc uşor. Îl sărut pe domnul distins care mă iubeşte de atâţia ani, şi nu a lăsat urme adânci asupra chipului meu. Pe alocuri, în suflet, bucurii, tristeţi, emoţii, poveşti au săpat rafturi în personalitatea femeii copil ce sunt.
*
Un orologiu mă aleargă. Nu mai pot respira. Am obosit de toate şi de tot ce mă strânge în lesa termenelor limită şi a şoaptelor răutăcioase: „Nu vei reuşi. Ai nevoie de zile libere.”
Limba mare se întinde ca un şarpe veninos şi încearcă să mă prindă de glezna subţire. Limba mică, prietenoasă, mă atinge pe umăr, râzând în hohote.
- Fugi, fugi.... să nu cazi în capcana orologiul hain, care îţi va controla fiecare mişcare, fiecare suflare, fiecare zâmbet.
*
Soneria telefonului mă trezeşte.
- Îhmmmm.... ce frumos... ! Oare cum o fi să mă căsătoresc cu TIMPUL? Hahaha. Ce puerilă sunt. Dacă obţin o săptămână liberă, mă căsătoresc şi cu zmeul. Hahaha. Şi apa îmi spală chipul adormit.
Pornesc spre şcoală. Razele vesele ale unui soare timid, dar viu colorat, ca o portacală ca cea din geanta mea încarcată cu manuale şi idei pentru elevii poznaşi. Când vor înflori ideile sădite cu dragoste de copii, vă voi împărtăşi frumuseţea.