Cred ca doar cerul stie sa planga genuin,
sa-si ascunda de pradatori noptile nedormite,
ca un lup ascunzandu-si sufletul in urletul
sinistru si tacut,
calm in disperarea lui nocturna si apoasa.
Cred ca strazile pustii
intemnitate in modern
mai stiu sa-si ascunda atat de bine
ranile dupa ferestre
si somnul plans
dupa ziduri opace de frica
de care stau agatate, uneori,
muscate rosii
pana toamna tarziu.
Din acele strazi izvorasc vieti
cu broderii si texturi diferite,
ca si cum ar fi toate crescute din acelasi fir
din care isi fac panza paianjeni
cand nu stii sa fi aici.
Atunci muscatele incep sa te planga
si sa inghete inauntrul ferestrelor, iarna,
ca si cum au uitat ca-n diurnul grabit
au fost desenate.
Si mai cred ca doar visele incercate
pot fi atat de crude
ca cel mai proaspat fruct
din care gusta, uneori, divin,
Trecatorii pustii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu