Mireasă

La nunta florilor de mai

Găsitu-sa una mai blândă,

O floare albă ca din rai

Cu petale cât o mână.

Avea albe sărutări

Și-o tulpină neagră înaltă,

Avea multe sărutări...

Dar o tulpină neagră, înaltă.

Toți pitici, cu vise mari

Toți cu aur și alai,

Dao o floare cât un rai

Doar un soare ar iubi.

Se înalță tot mereu

Către pajiștea albastră,

Ajungând pînă la astră

Ca un turn înalt, Babel.

El privi, și o iubi

Și-i dădu din a sa viață,

Și-i dădu rază albastră...

Dându-i, el o iubi.

Ea primi și-i oferi

Sărutări și cu o mână,

Și o neagră-i presără

Căci o zi avea de-a fi.

Și a plâns cerul atunci

Vărsând grele picături,

Strâns legate în mănunchiuri

Scufundând pietrele dulci.