23 oct. 2011

Izvorul ce aprinde neruşinat felinare

Cu riduri şi privirea caldă
bunica,
 îmi taie gândurile, parcă
 amintindu-mi să mă înfrupt cu nesaţ
 din tot ce făcea şi spunea.
 Am uitat zilele senine
 în care sorbeam din cuvinte înţelepte,
 acum
 nu ştiu unde să le caut
 praful le-a sculptat.
 
 Mi-e dor 
 de inocenţa rămasă lângă salcâm,
 nu ştiu să mă găsesc printre flori.
 
 Chipul de pe piatra de mormânt
 nu mai păstrează albul căldurii,
 zâmbeşte blând, ca un şaman care şi-a încheiat 
 destinul pe pământ.
 S-ar putea să-mi ucidă
 izvorul ce aprinde neruşinat felinare.
 
 Mă ridic 
 să ating liniştea desăvârşită a conştiintei,
 ochii largi ai odăilor neprihănite judecă.
 
 -Bunico, toate crengile s-au prăbuşit
 nu mai ştiu sădi pomi!
 
 Peste reveria ultimei opriri
 patima se face frunză,
 cea mai albă margine de lume
 se clădeşte
 sub acelaşi salcâm.

Un comentariu:

  1. o avalansa de sentimente ma strabat citindu.ti verurile Maria, de la cele de agonie la cele extaz! ma bucur sa te revad :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...