Formula iubirii

... sau reacţia fericirii.

Postulatul întâi şi în acelaşi timp şi ultimul.

Pornind de la premiza: Vreau iubire pentru că m-am săturat să fiu singur.

Cerinţe: Iubeşte sincer!

Deducerea formulei:

Pe lume suntem mulţi şi poate prea puţini, prea puţini pentru a-mi îndeplini cerinţele, să nu mă înţelegeţi greşit, nu am pretenţii mari... sunt realist şi visător în acelaşi timp. E ciudat. Poate pentru tine, tine, tine şi pentru tine cel ce apleci capul timid în jos...

O să vă spun două mari nume, pentru mine sunt nume chiar dacă acum vă gândiţi la ele ca la nişte simple litere, atenţie, nu sunt!

X şi Y, atât de simple.

Vă gândiţi acum că e o mare prostie, cum să le dau unor litere nume, cum să fie ele însăşi nume când ele sunt litere. Uite că se poate! Eu pot, întrebarea e: "Poţi şi tu?"

Avem aceste două nume, acum vă gândiţi ce o să fac cu ele. E simplu, nu le adun, nu le scad, nu le împart sau le înmulţesc, nu fac aranjamente cu ele... nimic ce ţine de matematică.

O să le contopesc, o să aşez Y-ul peste X.

Nu o să iese nimic pentru că în iubire nu sunt formule, o să fie doar un semn dar, dacă o să îl privim o să ne pară interesant. O să avem un X cu trei picioare, în partea de sus avem două linii, acestea semnifică iubirea, acestea sunt acel "noi doi", acel eu cu tine sau tu cu mine şi nu eu şi tu sau tu şi eu...în partea de jos avem trei linii, acestea înseamnă stabilitate. Stabilitatea începe de la numărul trei, numărul patru e doar de aspect...

Fiecare ne imaginăm formula iubirii în felul nostru, litere, cifre, nume. Contează un singur lucru, să fie "noi doi" aşezaţi pe ceva stabil, acea stabilitate se regăseşte în clipele minunate petrecute împreună, în atingeri, în săruturi...

Acum treci la tablă!

Astăzi sunt Tlaloc şi mi-e dor de Lună...