Unde eşti?

"Îmi plac umbrele, dar nu acelea care se nasc din razele soarelui ci acelea din razele lunii. În capul meu e o nebunie, totuşi mă menţin la suprafaţă, acel echilibru, acea blestemată sârmă... Unde eşti? Te-am visat în mii de culori... pielea ta fină, coapsele tale moi, zâmbetul tău angelic... Ţi-am spus că nu îmi plac visele, le urăsc! Aceste cuvinte sunt spovedania mea, în acest spaţiu vid, cocoţat pe o sârmă încercând să îmi menţin echilibrul. Nu îmi plac visele, cele mai frumoase vise ale mele se adeveresc a fi coşmaruri deghizate, urăsc visele... Dar cu tine e diferit, poate m-am ataşat de tine, nu te cunosc şi, poate am trecut pe stradă unul pe lângă altul, nu ne-am privit, îţi cunosc doar sufletul, un suflet minunat, emoţii... Aş vrea ca umbra mea să fie lângă a ta, să ne privim umbrele şi să râdem copilăreşte de formele noastre ciudate lăsate pe asfaltul gri şi rece. E toamnă, sper să nu fie şi în sufletul tău. Cine sunt nici eu nu ştiu, poate descifrarea spovedanilor mele o să îţi arate răspunsul, nu ştiu cine sunt dar ştiu cine aş vrea să fiu. Busola ta, ce direcţie arată?"

Tlaloc ar vrea să fie...

În liniştea serii, întrebând unde eşti, astăzi sunt Luna...

Comentarii

Trimiteți un comentariu