Pur şi simplu: te iubesc!

         Ce înseamnă Te iubesc, m-ai întrebat?
         Potrivit DEX-ului, a iubi înseamnă a avea un sentiment de afecţiune pentru cineva.
         Când spun Te iubesc, vreau să spun că eşti primul meu gând în fiecare dimineaţă şi ultimul, în fiecare seară. Spun că, de fiecare dată, înainte cu doar câteva clipe de a te întâlni, simt cum inima îmi palpită şi sângele mi se urcă în obraji, iar eu mă simt ca o puştoaică la prima întâlnire. Că atunci când mă iei de mână mă simt mai puternică şi îmi dispar toate temerile. Că atunci când ştiu că îmi eşti alături, fie şi doar cu un gând bun, acel gând al tău mă face invincibilă şi-mi dă forţa să pot face orice. Înseamnă că reuşeşti doar cu un zâmbet să înlături toate gândurile negre ce-mi trec prin minte. Că simt că te cunosc de-o viaţă, iar lângă tine pot fi eu, fără măşti, fără ascunzişuri. Că aş renunţa bucuroasă la propria-mi viaţă dacă aş şti că acest lucru îţi este de vreun folos în vreun fel.Că eşti singura persoană care reuşeşte să mă facă să-mi calc pe orgoliu, atunci când acesta se transformă într-o încăpăţânare care nu-şi are rostul. Că, în prezenţa ta, până şi timpul se măsoară altfel: nu în ore, minute şi secunde, ci în sărutări, îmbrăţişări şi clipe de dor. Înseamnă că, atunci când eşti cu mine, nu mai am nevoie de nimic, nici chiar de aer, pentru că tu eşti aerul meu. Că, oriunde ne-am afla, atunci când sunt cu tine simt că aş fi în Paradisul demult pierdut. Că atunci când îmi spui că sunt frumoasă, simt cum mă transform dintr-o Cenuşăreasă neînsemnată, într-o prinţesă care înseamnă ceva în ochii tăi. Că buzele-mi şi-au găsit menirea: în sărutarea ta.
          Oricât aş încerca să explic aceste două vorbe, realizez că nu reuşesc nici pe jumătate, iar cuvintele n-o pot face. Totuşi, mai adaug doar câteva cuvinte la fel de neputincioase în încercarea de a explica la ce mă refer când spun că te iubesc: iubeşti dacă, atunci când celălalt îţi spune că te iubeşte, tu eşti incapabil de a înţelege că este cu putinţă să te iubească mai mult decât tu îl iubeşti pe el.
          Iubirea nu se explică, ci se simte. 


Comentarii

Trimiteți un comentariu