Oda florilor si culorilor ...

Mă strânge-o tâmplă …
și-ncă una
Și am să-mi alung
cu flori furtuna …
O , Doamne ,
bunule ceresc ,
Mă las-atunci
când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine
toate florile ,
Să-mi lumineze-n
bezna dorurile ...
Și lasă-mă în
lumea drepților ,
Din adormita
viaț-a morților ,
Să plec cu salbe
din petala lor ,
Ca să nu simt , Doamne ,
al miresmei dor ,
Să nu devin un suflet
pustiit și gol …
Să-mi pun pe cap ,
cununa florilor ,
Că ai să-mi iei ,
la schimb , lumina ochilor …
Dar fie , Doamne ,
voia ta cea dreaptă …
Că tu m-ai plămădit ,
și-ți sunt în mâini , unealta …
Mai știu că nu-mi va fi
greu nici așa ,
Că tu m-ai învățat
să văd culori cu inima …
De n-am să văd cu ochii ,
c-așa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta ,
cum este-a lumii firea …
Eu vin când zici
în lumea ta cea dreaptă …
Doar dă-mi , te rog culori ,
pe suflet lasă-mi-le pată …
Vreau roșu … galben …
verde … vreau nuanță
Te rog , doar lasă-mi
dreptul la creanță …
C-ai răspândit
culoare-n fiecare floare ,
Și le-am simțit
în viață binecuvântare …
De cer prea mult ,
te rog atunci mă iartă ,
Dar vina n-am , că-n flori
e-o colorată artă …
E arta pe care ,
tu Mărite , ai creat-o
Și care-n lumea vie
cu respect , am adorat-o …
Să nu-mi spui , Doamne …
că nu e nevoie
Că știu că n-am
să mor de bunăvoie …
Nu cer , o Doamne ,
mult prea mult ,
Vreau doar culori
în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot
ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori ,
un giulgiu ca veșmânt ,
Să nu mă lași ,
în negru doar ,
Că îmi va fi ,
Prea Bunule , amar …
În lumea celor
ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc
culoarea sfântă …
Și am să vin desculță ,
fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în
roșii flori să mă-nvelesc …
Vreau pete de culoare , vie ,
Vreau flori când
nu va fi să-mi fie …
Îmi plâng în brate
toate florile …
Ascultă-ne acum …
și-mi iartă rugile ,
Din lacrimi dulci
și picături de rouă
Dar știu ca după moarte…
încep o viață nouă …



Iolanda S.@