2 sept. 2011

Eu sunt o clipă ...

Am să m-apropii de tine și-am să-ți spun pentru ultima dată- TACI ! 
Taci cuvintele nespuse încă ... am obosit să le port cu mine înțelesul , să le ascund sub haina răstălmăcitului . Taci , pentru numele lui Dumnezeu , toate gândurile înșelătoare care-ți umblă prin minte și care fac rău sentimentului ! Taci orgoliu , taci nuanțări , taci  clar și răspicat , așa precum îți vorbesc  ! Taci îndoiala consensurilor pe limba nonsensurilor . Și invers . Uită-te în ochii mei și taci odată să-mi mai tragi concluzii greșite ! În numele vântului  de liber cutreierător , al apelor  de vreme curgătoare , al clipelor de sine  pendulare , al toamnei de frunze căzătoare , al cerului de nori purtători , al pământului atoateîngăduitor , al tuturor celor invocate sau nu . Taci cu mâinile în buchete de mângâieri peste umerii mei . Taci ca să-mi pot apropia auzul de scoica pieptului tău să mai pot asculta perla care se-ascunde acolo . Tacă-ți genele , odată și-odată , să pot urmări nestingherită stelele din privirea ta . 
Nu simți cum povestea ne-o cere ?! Taci freamătul buzelor ca să pot bea lacrima clipei din surâsul tău amar . Numai din amar cu amar reacția va inversa chimia din fizica sărutului mușcat-răsfățat . Taci , pentru că vin pentru o clipă și plec atât cât să mă pot întoarce pentru cealaltă secundă . Așa m-am născut ! Neaparținând nimănui ! Cu tributul meu de vise , mânjit de-un sânge rebel și nomad prin clocot și culoare . Nu-mi cere definiții , promisiuni și eternitate .  Am uitat să cred în ele pe vremea când albul însemna doar rochie de mireasă .  Pe vremea când cercul închidea inel pe-un deget sărutat . Pe vremea când liliacul înflorea în mai o singură dată . Acum , până și magnoliile înfloresc de mai multe ori . Și primăvara începe în prima zi de toamna , cu o clipă de adevăr . Până și spinii fac o reverență ( celui ce știe să strângă în palme petalele de-un dor îndelung colorat , netemându-se ) iertându-le degetelor ofranda adusă catifelei . Preferă să-i doară tulpina neapărată , decât să zgârie ei înșiși mâna ce-i așteaptă . Îți dăruiesc o clipă fără să-ți cer ... și-ți tulbur cât să liniștesc ... luându-mi iertarea din miezul surâsului impudic afișat în colțul privirii . Surâsul meu s-a născut fără întrebări într-o lacrimă-privire mângâiată de-o clipă netulburată . Ramuri ?! Nu , ele nu au cum să-mi mai crească . Doar îmi înmuguresc gândurile sufletului ( neînflorindu-ți datină sau rutină ) pe-o aceeași rădăcină zămislită . Nu te-am pictat serenadă vântului ! Nu te-am șoptit nopții și zilei ca să-ți răstorn pasul pe nisipuri mișcătoare !  Nu tu ești menestrelul meu , ci eu sunt păcatul cuvântului (ne) rostit ! Taci fără să-mi tai privirea , cu lama nedumeririi  tale .  Te voi mângâia fără să doară ... Poate pentru înc-o primă sau ultimă oară !  Pășind pe același covor de gânduri  dintr-o toamnă nedesfrunzită ...  Pentru că eu sunt o clipă , nu o veșnicie ! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...