Vioara fermecata

Photobucket
Inserarea deseneaza umbre tainice, strecurandu-se printre florile de petunii si regina noptii. Rumoarea unei zile somnoroase incepe incet, incet sa se risipeasca, ramanad in urma ei doar o aroma de floare deschisa si-un cantec de greieri.
-Cine canta, mama?intrebam eu, nestiutor copil ce vroia sa le afle pe toate.
Mama incepea sa-mi povesteasca despre un mic violinist, imbracat in frac, ce nu are alta treaba decat sa cante florilor, ierbii, oamenilor, dintr-o vioara mica, mica, fermecata.
Atunci am visat pentru prima data cum cant oamenilor, florilor, ierbii. Un vis minunat din care as fi vrut sa nu ma mai trezesc, stiind ca eu nu am vioara fermecata. Trebuia neaparat sa fac rost de vioara...Si am stiut cum.


O zi intreaga, apoi, am stat c-un fir de ata in mana ce avea la capat un pic de ceara, sa prind un greiere. Vroiam sa-i fur vioara...ma si vedeam pe-o scena a vietii ascultata de-o lume intreaga,cantand nopti de-a randul invaluita in aroma de fan si flori de vara. Mare mi-a fost dezamagirea cand din crapatura de pamant a aparut o mica ganganie, neagra, speriata, ce nu aducea nici pe departe cu vreun trubadur.Vioara, nici vorba sa fie. Asa ca l-am strivit cu ciuda, acoperindu-l cu iarba inrourata de lacrima mea.In noaptea aceea a plouat…tunetele, fulgerele si regretele, speriindu-mi somnul.Mi-am gasit refugiu in bratele mamei. Leganata de ea, mi-am jurat ca nu o sa fur, ca nu o sa ucid si am sa-mi fac vioara din propriu cuvant sa pot sa cant.

Comentarii

  1. :) Copilarie ce repede treci ! Mai tarziu ne reintoarcem cu gandul in ea.
    Sensibil text.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu