Scrisoare dintr-un viitor nedorit

Hai să-i dăm bătaie şi să schimbăm viitorul" au fost ultimele cuvinte pe care mi le amintesc înainte să intru în transă. Surâdeai plin de încredere şi determinare, entuziasmat de perspectiva descoperirilor la care te aşteptai. Eu n-aveam acelaşi entuziasm, doar un soi de surescitare, explicabilă - până la urmă. Cuplată la aparate şi abia auzind numărătoarea inversă, îmi repetam obsesiv lista de instrucţiuni de la care era musai să nu mă abat. Era imperios necesar, ca să nu cumva să compromit ceva sau să provoc riscuri nedorite.
Cine s-ar fi aşteptat atunci la o astfel de răsturnare de situaţie?!
E drept, am schimbat viitorul, dar cred că am făcut-o prea mult. Cei trimişi să verifice filierele de timp nou apărute au adus informaţii neaşteptate. Cei care s-au mai întors dintre ei, fiindcă - din nefericire - unii au dispărut. Habar-n-am dacă au ajuns la "capătul timpului", aşa cum glumeam noi deseori, cu echipa.
Apropos de asta, mereu îmi amintesc figura lui Marc de câte ori se punea problema anomaliei teoretice a netimpului. El era cel mai speriat de ea. Cum, măi, voi vreţi să spuneţi că aşa ceva e posibil? Adică, să te urci în maşina timpului, să formezi pe bord o adresă, iar apoi să dai cu capu' de netimp fiindcă între timp un zevzec a modificat viitorul, desfiinţând acel moment spre care călătoreai tu?!
Aş zâmbi dacă aş mai avea curajul. Oricum, salută-l pe Marc din partea mea. Mi-e dor de acasă, de tine... de voi toţi, dar şi de mine, cea care eram. Iar aici, timpul se dilată din nou, îndepărtând de mine posibilitatea revenirii. Sunt singură şi prizonieră într-o existenţă străină mie. Trăiesc viaţa unei alte femei, departe de tot ce iubesc.
Da, am reuşit să schimbăm viitorul, dar cu ce preţ?! Noile filiere s-au depărtat mult de punctul de origine. E grav, experimentul a distrus existenţe. Înţeleg că una din modificările majore e că gemenii noştri sunt băieţi amândoi, nu băiat şi fată aşa cum erau în momentul din care am plecat. Iar ultimele mesaje de la tine m-au îngrijorat peste măsură.
Am oprit totul, fiindcă am pierdut iubirea, mi-ai spus şi deşi păreai calm, simţeam că eşti mai preocupat decât laşi să se vadă. Ceva n-a mers tocmai bine, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar situaţia a luat-o razna. Încă nu ştim care eveniment a produs schimbările acestea, dar ne străduim să aflăm.
Ce-i de făcut?
Mă simt neputincioasă şi depăşită de situaţie. Depind de informaţiile venite de la tine, iar ele sunt sărace şi nesigure.
Se lucrează din greu la sincronizări. Defazajele au fost majore. S-au mai atenuat, dar ele încă există.
"Se lucrează" de peste patru ani şi intersecţiile noastre sunt acum tot mai rare, ocazionale chiar.
De parcă n-ar fi fost de ajuns, în viitorul cu gemenii-băieţi, tu eşti cel care dipari. Timpul ne pedepseşte în felul lui pentru că am avut neobrăzarea să ne jucăm cu el.
Pe de altă parte, ca să descoperi ceva e necesar să experimentezi, dar trebuie să ştii riscurile la care te expui. Cât despre inconştienţa noastră în această problemă, subiectul rămâne deschis. Entuziasmul ştiinţific şi elanul de început s-au schimbat în îngrijorare şi nesiguranţă. Încă nu disper, dar momentul acela nu e foarte departe.
Începem procesul invers, dar e posibil să nu-l suporţi.
N-ar fi de mirare.
N-am înţeles atunci, cum nu pot înţelege nici acum, de ce ai ignorat informaţiile pe care le primeai de la mine. Cum vine asta, să ignori tocmai starea "cobaiului" pe care experimentezi? Ce dacă mă ştii de-o eternitate!!! Variabilele modificate în cadrul experimentului au schimbat major datele, au alterat totul. Personalitatea mea s-a pliat pe noile repere şi ceea ce ştiai s-a reorganizat pe alte baze. Teoretic, fundamentul trebuia să se păstreze, dar aici tocmai aceasta trebuia verificat: ce şi cât din teorie este adevărat şi ce nu.
Ah, un ultim sfat, înainte de a încheia acest mesaj despre care nu ştiu când şi dacă va mai ajunge la tine: te rog, ai grijă pe cine laşi pe lângă aparate, că nu-i lucru curat cu unele întâmplări. Cineva trădează. Am o bănuială despre cine e cel care face asta, dar încă nu s-a confirmat. De aceea, te rog din nou, achimbă parolele, înlocuieşte cifrul şi interzice-le accesul celor care n-au tangenţe cu experimentul. Eventual, pune lacăte pe ele, la naiba!, sau suntem pierduţi.
(...)

Comentarii