Povestea somnului





Într-un ţinut din vestul Indiei, somnul dispăruse de câteva zile. Iarba creştea, fluturii zburau, păsările ciripeau de zor. Soarele se plimba vesel şi jucăuş pe cerul senin. Când noaptea cobora peste sat, cu mantaua ei de stele supravegheată de mândra lună, somnul era de negăsit.

Oamenii nu mai dormeau de luni bune. La început, toţi se bucurau, că puteau să facă tot ce şi-au propus. Aveau timp suficient. În scurt timp, au obosit. Au devenit agitaţi, se plângeau din orice şi ţipau unii la alţii. Câţiva confraţi se îmbolnaviseră. Copiii nu mai creşteau şi nu mai puteau să înveţe. Nimeni nu putea dormi. Haosul pusese stăpânire pe ţinut şi pe sufletele localnicilor. Era imposibil să zăreşti un zâmbet pe vreun chip.


- Este cazul să luăm măsuri, se auzi vocea fermă a unui bărbat.

- Să pornim degrabă în căutarea somnului. Altfel, vom muri pe rând, grăi un bătrân, ce părea a fi înţeleptul satului.

- Să facem mai multe echipe care să pornească în direcţii diferite. Nu este timp de pierdut, spunea bărbatul ce luase iniţiativa.

Au fost făcute patru echipe. Una să caute spre râu. Alta să pornească spre pădurea ce se întindea falnică la marginea satului. Cea de-a treia echipă să cotrobăie prin lăzile de lemn aflate în case. Ultima echipă, să aleagă nisipul de pe drumurile satului.

Aşadar, locuitorii, grupaţi de înţeleptul satului au pornit grăbiţi în căutarea somnului.

Echipa ce a pornit spre râu a găsit o sticlă ce plutea la suprafaţa apei. Din loc în loc, râul făcea bolboace agitate. Oamenii au sărit să prindă sticla şi să o deschidă.

- Este un bilet în interior. Poate găsim vreun indiciu, se auziră vocile grăbite.

Deschizând dopul, din sticlă a ieşit biletul pe care scria trecutul fiecărui locuitor din sat. Citind, au înţeles câte rele făcuseră naturii şi oamenilor. Au decis să îşi schimbe atitudinea.

A doua echipă, ce pornise entuziasmată spre pădure, a început căutările şi săpăturile la rădăcina copacilor bătrâni.

- Am descoperit o comoară. Veniţi repede, strigă o voce tânără şi emoţionată.

Au răscolit comoara, însă nici urmă de somn. Erau din ce în ce mai obosiţi.

- Se pare că nici aurul nu poate cumpăra orice. Aş da toţi aceşti galbeni pentru o jumătate de oră de somn, mărturisi un tânăr.

- Parcă suntem blestemaţi, adăugă un altul.

Istoviţi, sătenii se întorceau spre casă. Nu găsiseră decât nişte idei, care i-au ajutat să devină mai buni, mai harnici, mai darnici. Dar la ce folos, dacă ei erau din ce în ce mai obosiţi?

Echipa ce cotrobăia prin lăzile din fiecare casă, a descoperit amintiri.

- Se pare că sunt utile amintirile. Parcă îţi dau o oarece energie şi putere să zâmbeşti.

- De acum încolo, voi păstra ca pe un talisman fiecare amintire frumoasă, completă o voce melodioasă.

- Nu, nici urmă de somn, a fost concluzia acestei echipe.

Cetăţenii din ultima echipă, răsfirau nisipul de pe drumurile din sat. Le-au luat la rând. Întâi cele importante, apoi cele secundare.

- Am găsit aur. Să-l strângem într-un vas, strigă un bătrân.

- Toate sunt date cu un rost. Până acum mergeam zilnic pe aceste străzi şi nu am observat ce bogat este satul nostru. Tot timpul ne plângeam că nu avem suficient, mărturisi trist şi îngrijorat înţeleptul satului.

- Aşa este. Păcat că am descoperit asta târziu. Corpurile noastre sunt slăbite. Nu vom mai rezista mult fără odihnă. Se pare că somnul ne-a părăsit. Suntem un sat blestemat pentru că am fost nerecunoscători pentru ce aveam. Lăcomia ne-a fost răsplătită, adăugă un bătrân.

Aşezaţi fiecare pe unde putea, istoviţi, nervoşi, trişti, au fost atenţionaţi de râsetul cristalin al unui copil. Privind spre el, au observat că micuţul se juca cu un nor pufos, alb ca laptele, pe care se găsea somnul. Acesta era fericit că fusese descoperit de un suflet curat.

- M-am întors. Nu vă puteam lăsa să dispăreţi cu toţii. E bine că v-aţi redescoperit ca oameni. Acum, să mergem să ne odihnim cu toţii.

Somnul, blând şi vesel, aşteptă ca fiecare localnic să meargă în patul lui. Suflă peste case şi oamenii au adormit.

De atunci, apreciau tot ce îi inconjura. Strângeau amintirile cu mare drag. Erau uniţi şi se ajutau reciproc. Se pare că nimic nu este întâmplător pe această lume. Nici măcar această poveste.

Comentarii

Trimiteți un comentariu