Poem Boltit


Câte petale curg ! În urma mea pierdută !
Ezit şi fac un pas , 'napoia a ce simt ,
Dar vântul îmi răsfiră , cu mâna-i nevăzută
Frenetic vălmăşag , pe-acordul lui boltit ...

Se zbate poala mea-n regatu-i de mătase ,
Îmi înfăşoară glezna c-o voce de furtună ,
Mă-mprăştie fiorul , prin valuri de angoase ,
Când haosul dorinţei , în pieptu-mi se răzbună ...

În zvârcolirea clipei şi-n unda ei rebelă ,
Mi-aş stărui obrazu-n clepsidra unui cânt ,
Dar pronia-şi propagă un zvon de campanelă ,
Ce-nvăluie văzduhul , din cer , înspre pământ ...

Zadarnic i-aş doini zvâcniri de-mpotrivire ,
Tărăgănindu-i larma -n-eseu , pe-un tempo lent !
Când , înrobită lui , sunt vaier de-unduire ,
Ce-şi caută ieşirea din piept , pe-un eferent ...

Când gâtul mi-l sărută , cu freamătu-i sălbatic ,
I-aş asmuţi un gând ... Dar tac ! Şi mă supun !
Şi-n hăul prins în plete , atât de fluturatic ,
Din creştet până-n tălpi , cu vântul mă-mpreun ...




Iolanda S.@ 
26.07.2011

Comentarii

  1. Super poem.Poate printre cele mai bune din cate am citit vreo data aici si oriunde.

    RăspundețiȘtergere
  2. si mie mi.a placut foarte mult! Un sfarsit de saptamana cat mai frumos Iolanda :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu