In fiecare dimineata cel ce ma saluta primul este Caşbec.Asa ii spune lumea de ani de zile, de cand s-a pripasit in jurul blocului nostru. Iarna, vara, Casbec seamana c-un cuier ambulant. Vorba lui..."Ce-i pe mine si-n valiza".Iarna doarme in casa scarii la ultimul etaj, vara in spatele bancii din fata blocului. Caşbec nu cerseste ca altii,are un fel de demintate a cersitului. El bate la usa si intreaba privindu-te-n ochi "Nu aveti ceva de lucru, eu vreau un ban muncit". De multe ori ii intind un banut inainte sa puna placa. Ieri m-am intalnit cu el la scara blocului. M-am facut ca nu-i vad ochii sclipind de speranta la aparitia mea. Intarziasem la servici, taxiul nu venea si nici bani marunti nu aveam.Cu toate astea nu am putut sa trec nepasatoare pe langa el. Asa ca am scos din geanta cele doua sendvisuri, i le-am intins si am urcat in taxi gandind ca voi gasi eu ceva de rontait toata ziua. Cand am revenit, l-am gasit pe Caşbec tot pe banca. Era insotit de alt tovaras de suferinta, parca si mai rufos decat el. Mancau cu pofta din pachetul meu de dimineata. Din privirea mea mirata ca mananca asa tarziu, el a inteles ca il cert ca da si la altul dupa ce nu are. Mi-a spus stergandu-se cu maneca la gura:
"Sa nu va suparati ca i-am dat si lui. Am fost si eu sarac si stiu cum este sa nu ai."
Am urcat scarile, gandindu-ma la cat de bogat este Caşbec. Mult mai bogat decat multi dintre noi, mult mai avut decat cei cu miliarde in cont, dar cu adevarat bogat pentru sufletul mare pe care il avea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu