10 aug. 2011

Maria


Maria face parte din peisaj asa cum face parte teiul din fata scarii, banca din fier forjat atinsa de rugina timpului sau gardutul de tuia ce-nconjoara un petec de iarba scapat ca prin minune de invazia asfaltului sau a garajelor de beton. In fiecare zi poti sa-ti potrivesti ceasul dupa ora in care Maria isi plimba catelul, un pekinez batran si jigarit ca si ea, asteptand sa se deschida usa barului din cartier. Intra aproape odata cu vanzatoarea, tragand de lesa catelului ce inca nu si-a terminat de marcat teritoriu propriu, da repede pe gat un pahar de tarie si iese trasa de catelul nerabdator sa-si continue plimbarea.La fel se repeta si seara tarziu cand Maria bine ametita devine distractia clientilor din bar. Canta, danseaza, rade, plange, isi ridica poalele in cap ca in final sa dispara la bratul vreunuia de teapa ei, nu inainte de a spune:”Ma duc sa fac pomana”. Pleaca balaganindu-se la bratul noului prieten si apare iar dimineata, la ora fixa, cu acelasi catel dar cu cate-o vantaie in plus. O stiu de mult pe Maria, decand s-a mutat la noi in cartier. Era o femeie subţire, înaltă, cu părul de culoarea aluminiului prins intrun coc ce semana cu o scoica, cu un aer blînd, zambind jovial, cu ochii mari, cenuşii, duri ca oţelul uneori, adeseori insa plini de bunatate, niste ochi in care se putea citi ca intro carte mânie si iertare, renuntare şi dragostea de viaţă, bucurie şi tristeţe, deznadejde si triumf. Ramasese vaduva de tanara si avea sa ramana asa pana la sfarsitul zilelor. Barbatul ei, Ilie, murise stalcit in bataie de niste tigani. Imi aratase odata o poza cu Ilie, un bărbat plăcut la înfăţişare, cu pielea ca smoala, cu ochii patimasi si gene intoarse, inalt, bine facut, cu zambetul si frizura unei vedete de cinema. Imi placea sa o ascult cand imi povestea despre casnicia ei. Nu fusese prea fericita, Ilie al ei iubea femeia si paharul. Dupa spusele Mariei nu ar fi iertat nicio vadana si nici-o codana din mahala. Cand intra pe usa, Maria ghicea dintro privire de unde vine si-n ce stare este. Lalaind un cantec numai de el inteles, ii spunea matahaindu-se:”Marie, eu sunt beat”. In ochii Marei se aprindea acea scanteie de otel pe care reusea sa o ascunda dupa un zambet fortat.
"Ilie, tu esti beat? Nu esti beat, Ilie!Cred ca mai poti bea si cu mine un paharel, nu-i asa ?". "Beau, Marie, de ce sa nu beau…apoi…" un "apoi" spus c-un anume cu subanteles in timp ce-i facea cu ochiul. Maria ii turna vin in pahar, nelasand sa se vada sila ce-o cuprindea la gandul lui acel apoi, nici teama ca iar o va lovi din senin. Nu-i placea bautura Mariei, la inceput se facea ca bea, privind pe sub gene cum Ilie al ei dadea lacom paharul peste cap. Atat ii mai trebuia, acel pahar si dormea lemn pana a doua zi dimineata. Dimineata o lua iar de la capat si tot asa pana intro zi cand nu s-a mai intors acasa. L-au gasit mort, batut crunt, la marginea maidanului din mahala. Se razbunasera tiganii ca le necinstise una de-a lor, o codana de 12 ani. A suferit mult Maria la moartea lui Ilie,era omul ei si-l iubea asa cum era el, betiv si curvar. Ii simtea lipsa, mai ales seara la ora cand el obisnuia sa vina acasa. Acum era randul ei sa vrea sa bea cu el. Punea in fata ei doua pahare, punea poza lui si incepea sa-i vorbeasca.Mai ciocnea, mai bea o gura, mai povestea, stergandu-si cu dosul palmei o lacrima ce se incapatana sa alunece printre ridurile aparute prea devreme. De data asta, Maria era cea care adormea lemn. Ii era bine in starea ei, uita de singuratate, de tradarile lui Ilie, de dorul de el.Uneori disparea din peisaj cate-o zi. Se intorcea a doua zi si ne spunea razand:"Am fost si i-am facut pomana lui Ilie. Am baut c-un maior apoi m-am culcat cu el". Eu o priveam mirata, neintelegand ce legatura are pomana cu bautul si culcatul. Ca raspuns la intrebarea-mi nerostita dar care mi se citea in priviri, Maria continua zambind amar:"Asta i-a placut, de-asta a murit, asta-i dau de pomana".Pe zi ce trecea Maria se naruia din ce in ce mai tare. Viciul deja ravasise tot din femeia ce fusese atat de frumoasa candva. De cateva zile din piesaj lipseste ceva. Nu, nu a taiat nimeni teiul, banca de fier forjat este tot acolo si tuia este la fel de verde ca totdeauna.Toate sunt la locul lor.Lipseste numai Maria si cainele ei. Ma gandesc ca satula de dor si singuratate, de data asta o fi plecat sa bea cu Ilie al ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...