Am asteptat sa se miste. Nu s-a intamplat nimic. Poate eu eram cea care trebuia sa faca urmatoarea miscare, asa ca am facut cativa pasi. Imi taram cu greu picioarele parca pline de plumb. Am ajuns la doar cativa centimetri de el. Ezitand, am intins mana si i-am atins fata; mai bine zis, blana. L-am mangaiat usor. Era ca si cum aveam animalul de companie pe care mi-l dorisem intotdeauna. Simteam ca era al meu.
- Te iubesc, i-am soptit si mi-am pus capul pe umarul lui. Era atat de cald si bine. Abia atunci imi dadusem seama cat de frig se facuse afara.
Un raget plin de durere a strabatut vazduhul. Chiar si eu puteam sa-mi dau seama cata suferinta ii provocam.
- Nu poti iubi un monstru, mi-a zis el printre dinti. Ochii ii straluceau in lumina lunii, iar blana ii devenise argintie. Stateam in genunchi, sprijinita de el, incrcand sa-mi controlez bataile inimii.
- Vreau sa fiu cu tine. Ia-ma ca tine ! Nu am nevoie de caldura umana. Ma pot debarasa usor de ea. De ce am nevoie de ea cand pot levita deasupra tutror, inaccesibila? Cand pot fi cu tine, dragostea mea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu