Steluţă sau peştişor ?!



Ploua … Amândoi priveau şi simţeau ploaia …
Pe gene , pe obraji , pe buze , în palme …
Era noapte şi întunericul le aprindea privirile …
În două felinare tăcute , cu două fitiluri diferit colorate …
Fiecare din ei ar fi rostit ceva , dar cu cât se gândeau mai mult la impudica rostire , cu atât gurile li se încleştau mai puternic , sărutate de lacrima cerului …
Şi dintr-o dată , noaptea se limpezi la faţă …
Luna îşi făcea rondul , însoţită de un alai de stele ce-i împodobeau delicata mantie de întuneric …
Femeia se lumină şi ea … şi întrebarea îi plecă instantaneu , de pe buze , surprinzând-o până şi pe ea …
- În ce se transformă sufletele după moarte ?!
- În ce vor ele … Că de-aia sunt suflete , veni răspunsul bărbatului , amuzat de gândul ei …
- Vorbesc serios … În steluţe sau în peştişori ?! insistă ea , cu o voce gravă , deşi ochii îi trădau sufletul de copil pus pe întrebări-capcană …
- De ce … peştişori ?! întrebă bărbatul nedumerit …
- Ca să fie prinşi de cei rămaşi în urma lor şi să le poată indeplini , după moarte , măcar trei dintre dorinţele pe care nu au apucat vreodată să şi le exprime , spuse femeia cu ochii fixaţi pe luciul apei în care se reflecta luna …
- Nu m-am gândit niciodată la asta , spuse bărbatul privindu-i chipul … Tu ce-ai vrea să fii ?!
- Peştişor cu siguranţă , spuse ea …
-Mă gândeam eu , deşi aş fi ezitat o secundă , răspunse bărbatul cu un zâmbet uşor dumirit …
-Ce şi de ce ezitai ?!
-Ezitam , pentru că iubeşti cam în aceeaşi proporţie şi stelele si apa … Ezitam amintindu-mi discuţia de acum câteva zile …
-Cea în care … ?! întrebă femeia , muşcându-şi buzele , cu acelaşi tic dintotdeauna , când voia să-şi strivească surâsul …
-În care , deşi nu-mi plăcea subiectul , m-ai întrebat de ce semnele de apă nu sunt * preţuite * pe ultimul drum aşa cum le-a fost dat …
- Aaaaa , zâmbi femeia …
-Credeai că am uitat ?!
-N-am zis asta , oricum asta mi-ar fi dorinţa … Decât un maldăr de pământ , mai bine o măsură nemăsurată într-o imensitate de valuri … Fără să-mi schimb credinţa …
-Nici atunci nu te-ai linişti , spuse bărbatul mângâindu-i chipul …
Femeia lăsă privirea să-i cadă pe gânduri , recunoscând în sinea ei că bărbatul avea dreptate …
Cu visele mereu întredeschise respira , acum ca şi-ntotdeauna , noaptea , luna , stelele …
Cu gândurile mereu neobosite scruta , acum ca şi-ntotdeauna , adâncul lacului în care mii de vietăţi nevăzute dormeau cu ochii deschişi şi plămânii încărcaţi de ape …
Cu pielea umedă şi caldă simţea şi recunoştea , acum ca şi-ntotdeauna , fiecare lacrimă de cer ce răzbătea prin cortina văzduhului , într-o fidelă mângâiere …
Cu inima-agendă răsfoia amintiri , acum ca şi-ntotdeauna , şi ŞTIA că oriunde ar fi , oriunde ar ( ne ) trăi bărbatul căruia îi lipseau uneori cuvintele , i-ar fi căutat mereu privirea ca într-un strigăt mut de ajutor … Şi ea ar fi fost mereu acolo …
Simţi cum mâna lui îi mângâia părul şi-i căută buzele , sărutându-i nerostirile ca un testament lăsat deschis , cu o semnătură indescifrabilă , dar mereu viabilă …
Erau cuprinse acolo , toate cele patru elemente care îi validau viaţa …
Luna , ploaia , apa şi EL …
Cele patru elemente , pe cât de esenţiale , pe-atât de tainice …
Doar ale EI …
O simplă femeie , a cărei nobleţe nu au fost decât propriile-i sentimente …
Sentimente şi trăiri ştiute şi recunoscute de noapte , de ploaie şi de semnul de apă care-a azvârlit-o pe plaja întâmplărilor , bazându-se pe singurul ingredient al visului şi al speranţei , niciodată renegat sau alungat …
SUFLETUL EI , învelit ( învăluit ) în ( aceeaşi ) poveste de iubire , EL …




* De ce TU ?! * M.W.O

Comentarii