8 iun. 2011

COPACUL CU VISE : FANTANA


La margine de drum m-am nascut eu, fantana, stiind ca intr-o zi iti vei opri pasul obosit si sufletul insetat. Pentru tine, calatorule, sunt eu aici, pentru tine imi ridic un brat spre cer si cobor unul in adanc. Imi port menirea, cu linistea mea inchisa intre pietre si sunt completa asa cum sunt, intre cer si pamant, intre aer si apa, intre un multumesc pentru apa bauta cu palmele unite sau aruncata cu indiferenta in pamantul arid, dupa ce va fi alinat o sete .
La margine de drum batatorit de pasi de timp grabit, sunt eu, fantana ta in jurul carei tu ai rasadit seminte de floarea soarelui, ca apa mea sa poata sa-ti urmareasca drumul prin mii de ochi negri ce –si vor intorce privirea strajuita de gene cu soare. Apa mea- iubire …apa mea- izbavire ...apa mea-oglinda unui mar ce-si oglindeste infrunzirea, oglinda unui cer in care-ti visezi nemurirea
Te apleci cu mirare spre linistea din mine, iti racoresti sufletul ars, apoi vrei sa simti ca existi si strigi:
-Hei!
-Heiiiiiiiii!!!Iti raspunde apa –ecou rasfrant din cer, coborat in adanc .
Sunt fantana ta in care iti speli privirea ranita de atata praf din vise sfaramate, sunt oglinda de suflet, in care te admiri asemenea unui Narcis ce-si refuza iubirea din cauza pacatelor ce-i stau agatate de colturi de lacrimi . Uneori ploua, tu razi crezand ca ploaia te va spala izbavindu-te de pacate, dar nu stii cat de rau imi va face ploaia sau lacrima ta. Si ploaia exista, si pacatul exista, si ploaia te spala, si pamantul sterge toate pacatele,le absoarbe si lacrimile cerului ajung la mine. Vrei sa vezi cat esti de frumos stiind ca ai plans, dar nu vezi pentru ca lacrimile cerului sau ale ochilor tai au tulburat seninul, au desenat cercuri concentrice, ce se risipesc unul in altul, lovindu-se dureros de ecoul imprimat verde in piatra fantanii.
Ai vrea sa pleci, dar soarele arzator nu te lasa si atunci imi cauti firul de umbra, asteptand ca ultimul cerc sa se sparga in zambet. Pana atunci te asezi cu spatele rezemat de fantana, iti inconjori genunchii cu bratele si incepi sa numeri ridurile pamantului. Adormi o secunda si visezi ca cineva ti-a furat apa…tresari… ti-e sete …ti-e dor de chipul tau ce stii ca-l gasesti doar in mine …si ma cauti. Te-apleci spre racoarea linistita ce vine din adanc. Apa e limpede din nou, tu esti fericit ca-ti vezi chipul frumos oglindit, eu sunt fericita ca ma oglindesc iar in cerul ochilor tai. Am devenit dependenti de oglinzi, nu putem exista unul fara celalalt pana maine, doar, cand soarele nu ne va mai arde. Maine vom fi seva ce se ridica in ochi negri strajuiti de gene de lumina ai florii ce se intoarce dupa soare.


cititi articolul original 

copacul cu vise

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...