Si nici nu ar fi primul, am mai facut unul ieri cand i-am spus bunicii ca nu merg la targ, ca ma doare burta. Ea m-a crezut saraca, ba m-a pus sa mananc si sapte frunze de salcam sa-mi treaca, apoi s-a urcat in caruta si a plecat la targ, promitandu-mi un cocos cu batul in fund daca ma fac bine. Eu aveam o treaba tareeee importanta de facut. Cred ca nu a ajuns bunica nici la coltul primei uliti ca eram si urcata in pod. Sa va spun ce cautam in pod…Eram de mult hotarata sa ma urc in pod, credeam eu ca are bunica ceva comori ascunse acolo, dar dupa ce s-a certat ultima data cu bunicul, nu mai m-am dus dupa comori, m-am dus sa-l ajut pe bunicu…M-am hotarat! Ce mi-a venit? Am sa va spun. De cate ori incepea bunica sa tolocaie, taca –taca, bunicul se intuneca la fata, ochii lui se inegurau si plin de tristete pleca pe banca de la poarta. Incet, incet, fara graba scotea o tabachera cu luciu sters de mult, isi aprindea o”nationala’’ si pufaia adanc, urmarind trist, fumul albastru ce se risipea ca si amintirile lui. Imi era drag bunicul, chiar ca era ca un bunic din povesti, inalt cu plete albe, cu mustata ingalbenita de tutun, cu ochii mari albastri ce te priveau bland de sub sprancenele stufoase la fel de albe. Era bland bunicul, dar se necajea tare cand il certa bunica si atunci pleca incet, incet la poarta. Intro zi, cand ma jucam pe marginea santului cu o radasca fara un picior, am auzit-o pa coana Ana, vecina mea de peste drum, spunandu-i bunicului:
-Ce-i, mai Neclulai? Iar te-ai sfadit cu Vasilica?Apoi ce sa-ti fac bre, daca ai urcat sculele in pod !?
Bunicul ii arunca un zambet abia schitat si isi vedea mai departe de rotocoalele lui de fum. Eu il priveam pe furis si de atunci mi s-a nascut in cap ideea ca trebuie neaparat sa ma urc in pod, intelegand ca el e batran si nu mai poate sa urce treptele scarii ce duceau in pod. Trebuia sa vad eu care e treaba cu sculele alea, poate nu s-or mai certa si poate or fi veseli amandoi, ca tare bine mai e cand rad bunicii mei!Am urcat in pod cam cu teama, sa spun drept, cand mi s-agatat prima panza de paianjen de fata am vrut sa ma intorc, dar dragostea pentru bunicul meu necajit mi-a dat curaj si am inceput sa cotrobai, uitandu-ma din cand in cand spre ochiul de geam de unde venea putina lumina din cauza mustelor ce-si lasase amprenta, dar si a unui cires batran ca si bunicul. Doamne, da’ ce mai era in pod !Ce vrei si ce nu vrei …oale, ulcele de lut, un fotoliu fara un picior, un tablou cu o mireasa prafuita langa un mire intepenit, un scrin din care iesea maneca unei rochii de catifea, un gherghef cu ate incurcate, un cal de lemn, un abac cu bile lipsa si iar ulcele, si iar un tablou cu o femeie ce-si arata un san, odihnindu-se pe o stanca. De toate erau, numai scule de-a lui bunicu nu vedeam.Cred ca nu avea el nevoie de grebla aia cu coada rupta, sau de randeaua fara maner?!
Un zgomot infundat m-a facut sa tresar! Cu pasi mici, tinandu-mi respiratia, m-am apropiat de geamul podului de care se sprijinea ciresul nostru incarcat. Am privit cu teama, ca nu cumva bunica de grija mea sa se fi intors inapoi …si atunci am intepenit… ciresul meu …avea ochi, doi ochi mari, mari, negri, la fel de mirati ca ai mei. In secunda doi eram pe scara in jos, am uitat si de bunic, si de scule, si de comori …nu vroiam decat sa ajung afara in lumina soarelui. Am iesit in fata usii si atunci am vazut ochii ciresului, de fapt ochii lui Culai, nepotul coanei Ana, aia de stia ca sculele bunicului sunt in pod. Venise la furat cirese dar i-a trecut, el s-a speriat de mine, eu de el, nici eu nu ma mai urc in pod, dar cred ca nici el nu mai fura cirese, dupa spaima pe care am tras-o amandoi.
Bunicul nu mai este. A plecat de mult sa fumeze linistit pe o banca la poarta raiului.. Eu cumpar mereu cirese de atunci si le impart de sufletul lui,de sufletul lui Culai si de sufletul bunicii, cea care m-a pus intro zi sa mananc sapte frunze de salcam.
Comentarii
Trimiteți un comentariu