Timpul meu

ARTICOL DOVEDIT A FI FOST FURAT! AUTOAREA FURTULUI : BLOG 'SUFLET HOINAR' DE Coryta


Cu fiecare clipă care trece simt că am mai adăugat ceva la ceea ce aveam de spus. Oare câte cuvinte nerostite vor rămâne în şiragul gândurilor mele, în lupta cu necruţătorul timp? De ce ne este uneori atât de teamă de a spune ceea ce simţim, ceea ce gândim? Viaţa trece cu o viteză uimitoare. Poate că e momentul de a nu mai lăsa cuvintele să se mai piardă, de a avea încrederea şi forţa de a spune lucrurilor pe nume. Adun din fiecare lacrimă litere, una câte una. Timpul îmi arată că speranţa încă mai trăieşte, sufletul meu o ţine în viaţă. Cuvintele spun că voi găsi ceea ce caut la momentul potrivit.Timpul meu e măsurat în secunde, vise, speranțe, bucurii, iubire. Timpul meu e măsurat în ore de tristețe, regrete, dor. Secunde și ore, fire de nisip într-o clepsidră, prin care eu, om mare, aș vrea să mă joc asemenea copiilor cu baloane de săpun, să-mi atingă fruntea, umerii, inima. Le zâmbesc, încerc să le mângâi cu finețea unei aripi de fluture,  de teamă să nu le sparg. Firele de nisip curg amestecate, lăsându-mi doar amintirea și uneori simt cum mă risipesc. În clepsidra mea, răsturnată între început și sfârșit, orele au gust de irosire. În clepsidra mea, întoarsă între răsărit și apus, secundele mele au gust de triumf. Nisipul desenează viața, o viață în care fiecare secundă, fiecare oră poartă amprenta trecerii tale prin viața mea. Am plecat cu soare, m-am întors cu ceață. Am plecat într-o toamnă plină de culoare, am revenit într-un început de iarnă cenușie. Urăsc ceața, urăsc starea de nesiguranță, urăsc să nu știu drumul care mi se deschide înainte. Am de ales între a mă opri și a aștepta să vină un vânt care să spulbere neîncrederea sau să-mi continui drumul, cu pași mici, dar siguri, și cu speranța într-o zi mai bună. Pentru noi, simpli muritori, stăpân ne e doar timpul, căci el ne conduce fiecare secundă. Însă noi putem să îl păcălim, lăsându-l să ne conducă, pănă cănd va fi momentul ideal, pănă când și inima noastră îl va putea înfrânge. Cine poate spune unde merg drumurile? Sau unde curg zilele? Numai Timpul. 


ARTICOL RETRAS DIN CONCURSUL MOSTENIREA ! MOTIVUL : DOVADA EVIDENTA DE PLAGIAT! SURSA ORIGINALA A ARTICOLULUI : COPACUL CU VISE

Comentarii