18 mai 2011

SUFLET ..de copac

Cândva,în copilărie,am îndrăgit copacii,i-am îmbrăţişat şi le-am vorbit în şoaptă.Le simţeam singurătatea mută, tristeţea, energia, nevoia de căldură şi .....de-un suflet.Dincolo de scoarţa lor roşiatic-maronie intuiam,cum numai naivitatea unui copil o putea face,o lume imensă, vie, frumoasă, tăcută şi neasemuit de familiară..dar....oare de ce familiară?
Poate în altă viaţă am fost un simplu copac, îmbrăţisat de oamenii Indiei pentru care dragostea nu are grade de comparaţie?..Pentru că la ei iubirea pentru lucrurile care nu cuvântă este aceeaşi faţă de orice fiinţă vie ?
Chiar şi azi, când trec prin faţa lor îi privesc şi-mi spun:"Sunteţi încă prietenii mei, străbunii mei copaci, mărturie a timpului şi nemuririi....!"Şi auzind parcă vorbele nerostite, copacii se pleacă,în solemnitatea lor cu crengile lungi şi rămuroase, iar sufletu-mi etern îngenunchează în trupul-mi efemer şi drept,doborât de timp,precum în faţa unei dulci icoane. Atunci îmi spun.....,,Copacii sunt uriaşi şi implacabili precum destinul!"...
Apoi, nu ştiu de ce, am sentimentul că aceşticopaci au suflet.Iar sufletul lor este frumos şi bun!

În trecerea anilor, crâmpeie de gânduri în parte risipite de tumultul vieţii mă determină să închid în trupul scorburos de lemn (caseta de lemn) sufletul copacului copilăriei mele. 




Sau sufletul familiar mie?


La adio......

Autor : Mara
articol inscris in concursul Mostenirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...