16 mai 2011

Nedumerire


-Stiu, mi-a zis el. Vino.
Si m-a tras cu putere, si totusi atat de delicat, parca pluteam. Am mers aproximativ o ora prin padurea din spatele scolii. Nu indrazneam sa vorbesc. Cuvintele erau intepenite in gat, refuzand cu putere sa iasa.
Mergea ingandurat. Nu voia sa ajunga mai devreme. Trebuia sa scape de nervozitatea si anxietatea care il cuprinsesera. Vantul batea destul de tare, chiar si printre copacii desi, fluturandu-i parul castaniu, singurul lucru care sclipea in acea intunecime a padurii ce inspira o scena scoasa din filmele de groaza. Ma tinea de mana si simtam ca ma ghida spre centrul existentei sale.
Ne-am oprit. S-a intos si s-a uitat spre mine cu fata schimonosita de durere. Nu era o durere fizica. Asteptam sa inceapa, dar se parea ca nu putea sa rosteasca nimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...