Magie

 

In agora stralucind sub soare rasarit de sub matasuri verzi de primavara, pasul meu se opreste ademenit de zambetul unui mag de ocazie ce-si face numarul de fiecare zi. La fel ca si mine, lumea adunata in jur priveste mirata cum magul-vrajitor reuseste cu o simpla bagheta sa schimbe banalitate unei zile cenusii.Cu ochii mintii ma intorc in trecut, redescoperind senzatii uitate in timp, noiane de amintiri dintr-o vreme insemnata cu " A fost odata". 
Ii vad ochii senini atintiti asupra mea si intro secunda stiu ca imi doresc sa fiu fermecata, sa ma pot intoarce la o incrucisare de drumuri unde m-am ratacit odata,unde chiar m-am pierdut indepartandu-ma prea mult de mine...sau poate unde cred c-am murit. Era asa de mult de atunci...ce impoartanta mai avea.Eram acum putin din mine... umbra unui eu, vrajitorul si bagheta lui.I-am privit ochii, zambetul, mainile si m-am intrebat daca mai pot, pentru o secunda macar, sa mai cred in minuni.
Mi-a intelesc ezitare. S-a apropiat de mine, mi-a atins umarul, purtandu-ma intro secunda pe taramuri pe care traisem odata dar pe care le stiam disparute. Alaturi de mine era el, vrajitorul. Bratul lui ma sprijinea tandru si totodata puternic.Ma simteam in siguranta, ocrotita, speriata si incantata, in acelasi timp, de senzatiile pe care le traiam si le retraiam. Am realizat intro clipa ca prima minune se-mplinise.Simteam...devenisem vie...fiinta simtitoare. Simteam bucuria de a fi dar si teama. Teama sa descopar din nou dorinta, dragostea, teama ca voi suferi. S-a uitat iar adanc in mine, i-am vazut ochii, doi luceferi de mai oglinditi in apa inghetata a sufletului meu. Era hotarat sa topeasca straturile de gheata, era hotarat sa o faca, acum vroiam si eu, asa ca m-am lasat purtata de mana spre necunoscut. Atat mi-a spus:"Acum te voi duce intro casa cu sfinti, locul iubirii supreme cu poezii ce tin loc de rugaciuni, cu maicute mironosite ce prin ruga lor stiu sa spele cenusa din suflet ". L-am urmat ca intro transa, fara sa ma uit inapoi, in dreapta sau in stanga, pana sub bolta umbrita a unei manastirii ctitorita sub zodia poeziei. Citind am uitat sa respir, am uitat de el, de tot si de toate. Eram numai eu si lacrima mea ce aluneca trista si grea, lasandu-ma pe mine pura, usoara. Aveam suflet, eram vie,eram eu, intraga si lacrima mea era acum lacrima de bucurie.Ma nascusem printro magie.
Vrajitorul meu?Nu mai stiu nimic de el, e undeva, pe aici, pe acolo, nu prea departe ...face el vreo magie ... mai sunt atatea suflete inghetate.