Iubitul meu, vantul

Dimineata de mai, dimineata de dor.
Mi-am sprijinit fruntea de un nor, lasandu-mi gandurile sa plece dincolo de-un orizont ce l-as fi vrut desenat pentru doi, un orizont ce mi se parea ca este doar o simpla piatra de hotar, delimitand ieriul de azi. Dimineata de mai, dimineata insingurarii cand vantul scutura flori de salcam, cand creste pe sub pasi iarba uitarii. Pe fata mea,incet si lin, stropii de ploaie urmeaza drumul sapat de o lacrima albastra. Unul cate unul stropii aluneca-n tacere, unindu-se in coltul buzelor, nascand prin somn un zambet amar, ofranda trista adusa unei amintiri din alta primavara. Flori de salcam, dantelarii parfumate , hohot alb in vreme de mai cand doar visand cred ca pot sa merg mai departe. O boare imi atinge fruntea ingandurata,imi desira perna de sub tampla, lasandu-mi gandul suspendat in umbra unei clipe de neuitat. Era vantul...sau poate sufletul unui om ce semana cu el pana la identificare. Intai m-a privit lung,apoi mi-a mangaiat fruntea pe care au ramas imprimate cute de nor zdrentuit, mi-a cutrierat parul, luand din el parfumul timpului trecut, mi-a sarutat timid coltul gurii sorbindu-mi lacrima si stropul de ploaie cu urme de cer. Am tresarit speriata si l-am privit cum imi zambea vinovat cerandu-si parca iertare de-atata indrazneala. Am stiut atunci ca vreau sa fiu iubita lui. Iubita vantului.
Mi-a inteles dorinta, m-a cutreierat inca o data sa fie sigur ca-si va lasa amprenta in orice picatura de sange, in orice por, in orice inceput si sfarsit de gand,in privire, in amintirea din trecut si-n visul de maine. Mangaindu-ma cu sarut tandru de la glezna pana pe genele tremuratoare, m-a luat de mana si a inceput sa alerge cu mine in anotimpuri trecute, cantandu-mi din frunze, alungand norii, aducandu-mi arome stiute, infiorand tot ce era verde, eu insami devenind iarba-nfiorata sub maini nevazute. Am colindat toate padurile toamnelor in care frunzele desenasera carari de amintiri, mi-a daruit un bulgare de zapada sa-mi sting setea fierbinte, m-a imbracat in vartejuri de flori de magnolii, a scuturat pentru mine toti piersicii infloriti sa pot pasi intr-o feerie de alb si de roz, a adus marea aproape de mine facand in iarba valuri verzi, mi-a adus mai aproape chiar si nisipul plajelor pustii sa pot sa-l iau un pumni, sa-l duc la ureche si sa mai ascult inca o data soapte de indragostiti pastrate in praf de scoici sfaramate. Uneori era cald si bland,calm si tandru. Atunci il iubeam cel mai mult, il sarutam cu buzele frematand de cuvinte nezise, ii sorbeam respiratia mirosind a iarba proaspat cosita sau a lemn de brad din rama de icoana, ma uneam cu el si deveneam un singur zefir. Alteori era aprig, mai ales cand pasarile calatoare ma imbratisau in semn de bun ramas bun. Atunci ii uram raceala cu care ma saruta, raceala cu care imi alunga pasarile cantatoare, ii uram palmele cu care imi scutura cuiburile de licurici din par, din ochi si din suflet. Ma durea zbuciumul lui,iar vuietul lui imi ranea timpanele invatate cu soapte de alint matasos. Ne iubeam urandu-ne, ne uram iubindu-ne?
In acele clipe de dilema s-a nascut gandul ca intr-o zi il voi parasi. Si nu l-am parasit intr-o zi, ci intr-o dimineata cand am deschis ochii si am vazut salcamul inflorit, ce-avea indreptate spre mine bratele incarcate de flori. Inalt si demn statea cu talpile lipite de pamant si fruntea lipita de cer, avea ca si mine scoarta brazdata de riduri prin care in mai, ingerii uracau sa aprinda candelabrele de lumina alba in cinstea nasterii mele. M-am furisat cu pasi mici, sa nu ma simta vantul care era plecat dupa cirese, am cules un brat de flori albe in care mi-am afundat fata, sa-mi ascund zambetul tradarii. Parfumul albelor flori imi parea cel mai fin parfum fabricat in creuzetul timpului, avand aroma de iubire pura, mangaiere petalelor mi-a amintit vag de ceva …parca stiam de undeva, calda atingere de pe-un obraz insingurat. Am strans trunchiul in brate si tampla-mi lipita de el i-a simtit seva curgand, si iar am tresarit la atingerea stiuta din timpul trecut, a tresarit si el intinzandu-mi o frunza de bun venit pe care scrisese un poem pentru mine, iubita vantului:
"Iubita mea, ma asteptam ca intr-o zi sa ma parasesti si stiind cat de mult iubesti copacii, mai ales cei infloriti, am devenit salcam inflorit...iubeste-ma,SUNT EU!Si daca intr-o zi iar vei vrea sa ma parasesti, ma voi transforma in mare-stiu cat de mult iubesti apa, ma voi transforma in cer- stiu cat de mult iubesti albastru, ma voi transforma in curcubeu- stiu cat iubesti culoarea,voi fi orice,voi fi oriunde numai sa nu te pierd,numai sa nu ma pierzi,voi fi tu, vei fi eu …
semnat cu sange alb din floare de salcam …
iubitul tau vantul!."

Iubitul meu,vantul chiar a existat... a fost un om, care a trecut prin viata mea, asa cum trece vantul prin florile de mai, lasand in urma aroma, infiorare, petale plutind spre marea uitare.

Comentarii