Imaturizare ...

Zâmbea ... Ştia că o priveşte şi se-ntoarse încet către el , cu o privire gata de joacă ...
- De ce mă priveşti aşa ?!
- Te-ai bronzat frumos ! Eşti frumoasă !
- M-am bronzat frumos sau sunt frumoasă ?! Decide-te ... 
- Şi una şi alta ! îi răspunse bărbatul , fără s-o privească ...
- Dacă zici tu ! îşi muşcă ea în joacă buzele , privind în stânga ei ...
Deodata faţa i se lumină , ca de fiecare dată când ... când urma ceva ...
Câteva momente se făcu linişte şi brusc femeia i se adresă ...
- Pot să te înşel ?!
Bărbatul se uită mirat la ea ...
- Când ?!
- Acum ...
- Acum ?! Cu cine ?! Suntem doar noi doi aici ...
- Pot ?!
- Poţi , zise bărbatul , nevenindu-i , câtuşi de puţin , să creadă că vorbeşte serios ...
Cerul ţinea pe umeri nori grei , mocnind a furtună . Femeia se întinse pe sezlong , cu ochii închişi . Ştia că iar o priveşte . Probabil că de astă dată cu o umbră de nedumerire . Nu-l vedea , dar îl simţi cum se ridică şi-şi pune un pulover . Ea deschise braţele şi le întinse încet , ca într-o îmbrăţişare , către cer .
Vântul adia ... Din ce în ce mai tare ... Îi ridică femeii bluza ... Aceasta , fără să se grăbească , o aşeză la loc pe lângă corp ... Şi totuşi , vântul neliniştit şi uşor iritat , îi săltă iarăşi bluza ...
Cu ochii încă închişi , rosti ...
- Nu te grăbi , învăluie-mi tălpile , sărută-mi gleznele , mângâie-mi coapsele ...
Bărbatul , amuzat şi vădit relaxat o întrebă ...
- Tu cu cine faci dragoste ?!
- Cu vântul , cu zefirul ce-mi învăluie visele şi-mi stăpâneşte gândurile ...
- Cu vântul ?!
- Da , ţi-am zis că te înşel ... şi-i întinse palma bărbatului ...
- Şi eu ce să fac ?! ... zâmbi , la rându-i acesta , atingându-i mâna ...
- Prinde-mi palma ...
- De ce ?!
- Ca să pot spune că te-am înşelat , ţinându-mă , ţinându-te de mână !
Se aplecă peste ea , râzând şi sărutându-i fruntea ...
- Eşti nebună ... Încă eşti o nebună !
- Ştiu , spuse femeia , cu ochii închişi şi-un zâmbet liniştit ...
Bărbatul se îndreptă către maşină , adunând din faţa furtunii ce părea că îşi va face de cap , lucrurile ce trebuiau adăpostite ...
Femeia continua să stea întinsă , cu braţele desfăcute ... Nu se gândea la nimic ... Se lăsa doar alintată de adieri , făcând din când în când acelaşi gest de uşoară împotrivire , lăsând bluza în jos ...
Deschise ochii , mângâind cerul cu privirea ... Norii dansau supăraţi , cu frunţile întunecate , de la un capăt la celălalt al zării ... Femeia ştia că vor obosi la un moment dat şi se vor potoli ... Printre ei , Soarele , se chinuia să facă un time out din partida lor prelungită , iţindu-şi cu răbdare , razele printre răsuflarea lor morocănoasă ... Şi într-un târziu reuşi ... Până la urmă , soarele izbuti să surâdă în hohote timide de senin ...
Bărbatul veni alături de ea şi o întrebă râzând ...
- Cum a fost ?!
- Ai plecat , în loc să priveşti ! Nu-ţi spun !
- Mdaaa ...
- Bine , fie , niciodată nu crezi în vraja lor ! Nu te temi de iubiţii mei ?!
- Nu ... Dar tu ?!
- Eu ... ce ?!
- Tu , nu mai îmbătrâneşti ... deloc ?!
- Ba da ...
- Pe unde ?!
- Ce întrebare ! Pe-aici pe la tâmple , pe lângă ele , prin buletin ...
- Bine , lasă asta , că ştiu eu , dar ... dar altfel ?!
- Altfel ... ce ?!
- Cu maturizarea ... cum rămâne ?!
- Mi-a * stătut * ... pe la 17 ani ... şi n-a mai vrut să mă însoţească ...
- Mergem ?! întrebă bărbatul mângâindu-i chipul ...
- Sincer ?! N-aş vrea , dar dacă trebuie ... Vreau însă să-mi cumperi ceva ... Îmi iei ?!
Bărbatul se uită cu nedmerire la ea ...
- Şi eu ce să fac ?! Să promit , fără să ştiu ?!
- Da ... spuse ea cu ochii jucăuşi ...
- Tu iar ai o nebunie în minte ... Aşa-i ?!
- Nu ! Eu n-am minte ! Ai uitat ?! spuse femeia râzând , privind în altă parte ...
- Aş vrea eu ... câteodată ... Dar mă uimeşti cu ce ascunzi tu acolo printre zăpăceli ... de femeie-copil ... Şi nu mai zâmbi , că te vad ...
- Cine zice că eu zâmbesc ?! Nici măcar nu mă uit la tine ...
- Da , dar iar ai gropiţe în obraji ... Şi iar te-ai înroşit ...
" Fir-ar să fie de obraji , gândi femeia ... Şi de nărav la 43 de ani ... Cum să fac să opresc sângele să-mi circule năvalnic către obraz , când gândesc prostioare ?! "
- Ce trebuie să îţi iau ?! o întrebă el , întorcându-i faţa către el ...
- Vată de zahăr , răspunse femeia ... serioasă ... pe nerăsuflate  ...
- Vată de zahăr ?! Ţie ?! ... o întrebă el cu neîncredere ...
- Da , mie ... Îmi iei ?!
Bărbatul , oarecum nedumerit , cumpăni câteva secunde la răspuns , neştiind ce ar putea să mai inventeze acum femeia care îl privea cu ochi de copil ... Nici nu ştia unde şi dacă ar putea găsi , la acea oră , vată de zahăr ...
- Bine , îţi iau ... Dar ... Eu te duc până acolo şi cobori tu sa iei ... E bine aşa ?!
Femeia începu să râdă ...
- Acum ce mai e ?!
- Mă duci să-mi iau ?!
- Am zis că da , dar tu cobori să iei ...
- Bine ... Mergem până acolo spuse femeia , arătând cu mâna , orizontul ... Tragi lângă bordura cerului , eu cobor până la magazinul asfinţitului şi rog soarele , înainte să-şi închidă taraba zilei , să-mi înfăşoare pe băţ , vata de zahăr din vârtejul norilor ...
- Trebuia să mă aştept ... Dragoste cu vântul şi vată de zahăr din alb de nori ... Asta eşti tu ... Nimeni ca tine ... Maturizează-te !
- Niciodată ! spuse ea  ... Nimeni , ca mine , nu face dragoste cu vântul şi nu-i poate asculta adierile pe pielea ce respiră înfricoşătoarea lavă a soarelui ... Nimeni , ca el , nu mângâie răcoare , înfierbântând ... Nimeni , ca el , nu are răbdarea să urce încet de la glezne , până la obraz , cu ritualuri de îmbrăţişări ... Nimeni , ca cerul , nu face cea mai apetisantă vată de zahăr , încât să ţi se facă poftă să guşti din albul norilor vârtej , chiar de nu obisnuieşti să mănânci vată de zahăr ...
- Te iubesc , zăpăcito ...
- Târziu , spuse femeia cu un zâmbet enigmatic ... M-au iubit alţii înaintea ta ... De ce nu m-ai ( re ) cunoscut mai demult ?! Pe unde mi-ai fost , când eram tânără ?! Imaturizarea , în cazul meu , e un proces ireversibil ce s-a născut odată cu mine ... Şi se asortează cu vata de zahăr ...

Scrisori peste vremuri ...
Eu şi el , bărbatul cu ochii albaştri  ...

Iolanda S.@
24.05.2011