Plecaseră de ceva timp de lângă focul vesel ce parcă încerca să-și agațe propriile stele pe mantia cerului, de lângă grupul vesel ce-și împleticea pașii prin nisip în ritmul muzicii...Se plimbau tăcuți pe malul mării ce vuia a necunoscut. Valuri îmbrăcate-n spumă ștergeau urmă după urmă....Nu exista trecut și nici viitor. Furaseră doar câteva zile reduse la rang de clipe...Își avea fiecare rostul lui, acolo, dincolo de valuri....Aici, deveniseră un singur chip. Doar săgeți de lună îmbrățișau valurile nesfârșite și pașii fără țel...
-Uite! Ce mare pare luna....
-E doar o iluzie......
-Noi suntem o iluzie?
-Nu, suntem doar o picătură dintr-un val....
-Va veni dimineața...
-Și ne vom lua rămas bun..
-Pot să-ți spun că nu te voi uita niciodată? Pot să sper că te voi revedea?
-Uite, dacă următorii pași nu ne vor fi șterși de val.....speranța ta va deveni realitate....
Valuri îmbrăcate-n spumă ștergeau urmă după urmă.....Dimineața găsi pe malul mării un trup împietrit, întins spre nicăieri, având în mână masca unui chip pe care puteai citi urme de fericire....
Comentarii
Trimiteți un comentariu