Liniștea camerei era tulburată doar de glasul ceasornicului vechi ce parcă sfidând gravitația, sta pe un colț de dulăpior ce gemea sub vrafuri de cărți. La geamul îmbrăcat în mușcate puteai zări un bătrân privind departe undeva pe stradă, adâncit în amintiri. Duminica, ca de obicei, se treziră dis de dimineață. Slujba la biserică era urmată întotdeauna de vizita la un cămin de copii. O mână de suflete ce-i așteptau cu chipul înflorit de zâmbete. O mână de suflete ce respira prin toți porii speranță......Astăzi însă, se lăsă copleșit......simțind picuri calzi în colțul ochilor, ieși afară......
Bătrânul tresări sub atingerea ușoară....Se întoarse și privi chipul blând pe care-l știa de-o viață. Ținea în mână un mic buchet de flori viu colorat...Buchetul de flori pe care i-l oferise astăzi, când o aștepta afară, în pragul căminului de copii. Privea chipul drag și mii de amintiri îl invadară. Ce puțin timp trecuse parcă! Doar mai ieri se distrau prinzând raze de soare în amurguri împletite-n răsărit.
La geamul îmbrăcat în mușcate, puteai zări o pereche ținându-se de mână și privind doi puști ce se depărtau țopăind printre picuri de ploaie caldă. Erau nepoțeii lor.....
Comentarii
Trimiteți un comentariu