24 apr. 2011

Zmeul şi Prinţesa

Pentru concursul 'MOSTENIREA' 
autor : Claudia Groza

Când noaptea lasă loc zorilor, şi stelele dispar pe rând, parcă jucându-se de-a v-aţi ascunselea, un zgomot fioros perturbă liniştea dimineţii. Frunzele copacilor au început să tremure speriate, păsările fie şi-au luat zborul, fie s-au ascuns care pe unde au apucat, insectele s-au adăpostit în crăpăturile solului sau ale arborilor. Pe moment, nimeni nu ştia de unde vine acel zgomot înfricoşător.
Un zmeu cu aripi solzoase, ce scoatea flăcări pe nări, căuta printre copacii înalţi, groşi datorită vârstei lor, o fiinţă umană. Simţise mirosul şi dărâma cu putere tot ce îi ieşea în cale. Nu se înşelase. Prinţesa Zori de Zi, îşi făcea plimbarea de dimineaţă, când aduna picăturile de rouă cu efect tămăduitor pentru vederea bătrânului său tată. Auzind zgomotul, îngheţase de teamă şi s-a ascuns după un copac cu trunchiul gros.

- Te rog, apără-mă de această fiară! îngăimă fata.
-Nu te ascunde, te voi găsi, iar tu ştii asta foarte bine! răcni zmeul.
Într-adevăr, nu a trecut mult timp, şi animalul hidos, cu solzi, un corn mare în frunte, dinţi conici şi lungi, cioc ascuţit se înfăţişă înaintea tinerei.
- Eşti a mea, prinţeso. Nu încerca să te opui.
Tremurând, cu lacrimile şiroind pe ambii obraji palizi de la frica ce pusese stăpânire pe ea, prinţesa s-a lăsat prinsă cu ghearele şi aşezată pe spatele zmeului. Căuta speriată în jurul său, păsări cărora să le spună să-i anunţe tatăl de nenorocire, să trimită ajutoare. NU se vedea nici măcar fulg, ce să mai spunem de pasăre!
Străbătând munţi şi văi, creste şi zări întinse, câmpii de un verde smarald, cu maci şi flori multicolore, zmeul şi prinţesa Zori de Zi, au ajuns într-un ţinut cu multă umbră, lipsit de vegetaţie şi de faună. Un castel cenuşiu îi aştepta, cu porţile păzite de doi demoni cu aripi negre şi ochi roşii.

- Aceasta este o pradă preţioasă. Uitaţi-vă bine la ea! Să nu cumva să vă scape cumva, când eu părăsesc castelul pentru aprovizionare, aţi auzit? zise dur, cu voce apăsată zmeul.
-Da, stăpâne, stai fără nicio grijă, a fost răspunsul prompt al celor doi demoni.
- Vreau să-mi pregătiţi camera ca mai frumoasă pentru această fiinţă pură şi fragedă şi deosebită.
- Imediat, stăpâne, şi demonii au mers să deschidă cea mai lumioasă încăpere din tot castelul.
- Prinţesa mea, din această clipă, eşti a mea şi numai a mea. Vom lua masa împreună, vei cânta, vei citi, îmi vei ţine companie. Îmi poţi cere tot ce-ţi pofteşte inima... mai puţin libertate. Nu vei avea voie să părăseşti acest castel, decât în prezenţa mea.
- Cum spui tu zmeule, răspunse fata timid, privind pe furiş şi cu teamă hidoasa creatură.

Pădurea arăta ca şi cum un uragan se abătuse asupra ei. Frunzele formau un covor verde la baza copacilor, iarba era călcată ca şi cum ar fi fost arsă, totul în jur părea pârjolit. Toate vietăţile au început să răsară care de pe unde se ascunseseră. Multe animale muriseră de frică, călcate în picioare de alte animale mai mari.

Soarele călduţ le-a dezmorţit sufletele, iar vântul le-a calmat rănile.
- Este cazul să dăm de veste! Nu se poate, nu se poate! strigau păsările şi celelalte vietăţi.
- Să mergem spre palat! spuse şoimul.
Cârduri de păsări, grupuri de insecte au plecat să anunţe răpirea fetei. Păsările zburau agitat, dând rotocoale ferestrelor de la palat.
- Stăpâne, se întâmplă ceva afară! Zeci de păsări şi de insecte dau târcoale palatului de câteva ore bune. Parcă ar vrea să transmită un mesaj.
- Ieşi şi vezi despre ce este vorba! Adevărul că fiica mea a întârziat destul de mult, iar inima îmi spune că nu e a bună, spuse abătut regele.
Băiatul care avea grijă de palat, a ieşit rapid în curte.
- Îmi puteţi explica despre ce e vorba? De ce sunteţi atât de agitate?
Păsările au înscenat o piesă în care una dintre surate a jucat rolul victimei, iar un vultur rolul răpitorului. Celelalte insecte şi păsări s-au ascuns pe după copacii din grădină, astfel încât băiatul a înţeles că prinţesa Zori de Zi a fost răpită.
- Da, premoniţia regelui s-a adeverit. La starea sănătăţii sale, e tot ce îi lipsea.
Când a aflat vestea, regele şi-a adunat ultimele puteri şi l-a rugat pe slujitorul său să dea anunţ că, cine-i va readuce fiica teafără, va primi în dar palatul şi pe prinţesă de soţie, bineînţeles cu voia sa. După ce a declarat acestea, regele a căzut într-un somn adânc, ca şi cum o vrajă puternică a căzut asupra lui.
Băiatul a dat anunţ în cele patru zări că frumoasa prinţesă Zori de Zi a fost răpită, iar cine o va aduce vie şi nevătămată, va primi palatul şi mâna prinţesei.
Prinţii din cele patru zări , aflând vestea, s-au pregătit de luptă. În ceasul serii, s-au adunat şi au stabilit de comun acord că cel mai viteaz dintre ei să câştige mâna prinţesei. Astfel, Prinţul Vestului, Prinţul Nordului, Prinţul Estului şi Prinţul Sudului, au hotărât ca a doua zi dimineaţă, în zori, fiecare să pornească din ţinutul său spre tărâmul unde locuia zmeul. Care va ajunge primul, înseamnă că merită să trăiască până la adânci bătrâneţi alături de prinţesa Zori de Zi.

*

Cand dimineata de-abia isi facea aparitia printre sita norilor pufosi, jucandu-se cu razele soarelui, Printul Vestului si-a scos calul negru din grajd, l-a periat, i-a dat o mana de fan, si l-a inseuat.
- Prietene, sa nu ma parasesti! Am nevoie de ajutorul tau. Mi-as dori sa inving in aceasta lupta.
Tanarul isi aranjeaza sabia in teaca, isi potriveste armura de zale stralucitoare si porneste la drum.
Calul bate pamantul cu copita, hornaie si porneste la galop.
Strabat munti si vai, si ajung in fata padurii dese, cu copaci de diferite inaltimi si forme.
- Ciudata padurea aceasta, murmura printul.
Calul se opri brusc, parca presimtind un pericol.
Dintr-o data, bratele pomilor au prins viata, si i-au inconjurat din toate partile. Tanarul a tras sabia din teaca si a inceput sa se lupte cu micii monstrii. zalele i-au fost smulse, mainile ranite. Intr-o clipa de neatentie, uitandu-se cum roibul sau negru, a fost rapus de o creanga ascutita care i-a sfasiat inima, Printul vestului a fost omorat.
*
In tot acest timp, printesa Zori de Zi, se ruga ca cineva sa fii ajuns la batranul sau tata, sa-l instiinteze de ce i se intamplase. Zmeul, nu-i facuse nimic rau, ii cerea doar dragostea ei. Sa ii gateasca, sa ii spuna seara povesti frumoase din lume si sa ii cante. Un bondar, ii spusese fetei, intr-o zi insorita cand iesise sa culeaga flori din gradina, cum ca zmeul se afla de fapt sub o vraja puternica, dar nici el nu stia mai multe.
Stelele straluceau inconjurand Luna, iar ceata invelea totul, ca un val argintiu. Nu se auzea nimic, nu se vedea nimic.
Printul Nordului se pregati de drum. A imbracat costumul de lupta, si-a luat arcul cu sageti si sabia pe care o ascutise cu o seara in urma, hrana si a pornit sa-l intalneasca pe zmeu. Stia ca este un drum lung, asa ca, daduse calului sau jaratec cu o seara in urma. Slujitorii il periasera, i-au impletit coama si l-au pregatit pentru lupta.
- Sa mergem la lupta, viteazule! Sa fie intr-un ceas bun si sa ne intoarcem victoriosi, spuse calm printul, lovind cu pintenii calul.
Calul alb, galopa repede, incat printul nu vedea decat fasii de culoare, ca si cum cineva arunca vopsea pe o panza, urmand sa dea contur.
Un nechezat puternic, o ridicare pe picioarele din spate si calaretul a fost trantit la pamant.
- Dar ce s-a intamplat? Asa din senin, ce ai vazut?
Ridicandu-se incet, tinand mana la spate, printul a observat cum calul sangera la ureche. In cateva minute, veninul insectei ciudate, mult mai mare decat o insecta obisnuita, si-a facut efectul si calul a murit.
Printul a consumat hrana pe care o luase pentru drum, dar dupa doua zile fara apa, a murit.

*
Printul Estului a plecat si el increzator in puterile sale. Nu pierduse niciodata un duel. Tineretea si puterea lui, ii dadeau curaj.
- Sa mergem ca vantul si ca gandul murgule!
Calul pur sange, parca zbura. Nici pasarile, nici insectele nu puteau pastra ritmul cu el. Au strabatut munti si vai si iara munti si din nou vai. Dupa o stanca, din senin, din pamant din iraba verde, a aparut o fata frumoasa, cu parul balai, strans in cosite lungi. Rochia alba ca spuma laptelui ii evidentia tenul si albastrul puternic al ochilor. Zambetul sau, l-a facut pe print sa isi doreasca sa stea de vorba cu ea.
- Ce cauti pe aici, tanara frumoasa?
- Locuiesc in apropiere, si am venit sa culeg flori pentru mama. Este ziua ei astazi.
- Foarte frumos din partea ta. Te pot ajuta?
- Nu, multumesc. Ar fi bine sa te odihnesti. Banuiesc ca vii de departe. Intr-adevar m-a uimit sa vad chip de om pe aici. Poftim un mar, sa te refaci si sa prinzi puteri.
- Multumesc. Acum am realizat ca imi este foame, spuse printul si musca din mar. Este foarte gustos.
- Ha ha ha... da, este foarte gustos. ha ha ha.... chiar foarte foarte gustos. Nici nu a terminat de grait aceste cuvinte, si fata frumoasa s-a transformat intr-o vrajitoare cocosata, cu nasul mare si unghii lungi si incovoiate.
- M-ai pacalit! Blestemata sa fii, zise printul, rostogolindu-se peste o movila de pamant, otravit.

*
Când soarele îşi trimitea spre pământ primele raze, frunzele se răsfăţau mângâiate de picăturile de rouă, fiinţele se dezmorţeau şi îşi făceau toaleta de dimineaţă, Prinţul Sudului îşi pregătea cele două săbii şi armura.
- Bună dimineaţa, fiule!
- Sărut mâna mamă. Voi avea nevoie de sărutul tău norocos. Este drum lung, şi lupta nu va fi uşoară.
- Dragul meu, vei reuşi! Eşti curajos, puternic, tânăr şi inteligent!
- Mulţumesc mama. Mă voi întoarce victorios!
- Drum bun şi să te întorci cu bine.
- Să ne întoarcem mamă. O voi elibera pe prinţtesa Zori de Zi.
Acestea fiind spuse, prinţul a pornit la drum. Florile, păsările şi toate animalele îl priveau cu admiraţie. Soarele era blând cu el, vântul îl ajuta să se răcorească. Norii îl însoţeau şi îi ofereau umbră. Ajuns la o apă învolburată, tânărul s-a oprit. Teama a pus stăpânire pe el, iar calul era destul de agitat. A scrutat zările şi a observat un pod în depărtare. În dreptul podului, stătea un băiat slab, neîngrijit, dar cu ochi scânteietori.
- Daţi-mi ceva de mâncare, vă rog! Sunt lihhnit, epuizat, am să mor.
- Nu am timp de pierdut, spuse prinţul, înaintând pe pod.
Nu merse mult şi constată că podul nu era până pe malul celălalt. Vrând să se întoarcă, în spatele său a apărut un balaur cu trei capete, ce scotea flăcări uriaşe. Tânărul se luptă, dar a fost prins într-o pozitie incomodă, şi ştia că va fi ucis.
- Nu era mai bine să mă hrăneşti? Bunătatea este calitatea ce permite trecerea acestui pod.
Prinţul Sudului a fost omorât.

*

Zilele treceau. Prinţesa Zori de Zi era tot mai palidă, din cauza grijilor. Ce se întâmpla cu bătrânul ei tată? De ce nu trimisese pe nimeni să o salveze? Zmeul se purta frumos cu ea, iar palatul prinsese viaţă şi culoare. Grădina era foarte bine îngrijită şi primitoare.

*
Slujitorii din palatul prinţesei, deveniseră şi ei neliniştiţi. Nimeni nu fusese atât de viteaz şi puternic încât să salveze prinţesa. Bătrânul dormea sub efectul vrăjii. Cel mai tânăr din slugi, cel care dăduse vestea în cele patru zări despre răpirea prinţesei, se gândea că este cazul să îşi încerce norocul.
- Am să pornesc spre castelul zmeului. Cu orice sacrificiu!
Se duse în grajd, alese cel mai frumos şi tânăr şi puternic cal, îl pregăti de drum.
Decizia a fost luată. În zorii zilei, va pleca să-şi salveze stăpâna.
Noaptea dinaintea plecării este atât de liniştită. Niciun greiere nu se aude, vântul a amuţit şi el, stelele nu mai licăresc, de coborât nici nu se mai pune problema. Luna alunecă încet-încet spre întâlnirea cu soarele. Îngerii se adună şi se roagă pentru reuşita tânărului, slujitor cu inima largă, parcă ar fi de elefant nu a unui biet băiat de douăzeci şi ceva de ani, sărac, dar care iubeşte tot ce este în jurul lui.
Pieptul băiatului tresaltă ritmat, mai accelerat decât în alte dăţi. Sigur are emoţii, căci dacă n-au reuşit prinţii obişnuiţi cu luptele, care posedă arme, cum va izbuti el, cu mâinile goale, să îşi aducă stăpâna înapoi. Nu ştie, şi nici nu-i pasă la acest moment. Să fie aşa cum trebuie să fie. Se abandonează în mâinile sorţii.

*

Tânărul slujitor, trezit de cântatul cocoşilor, îşi simţea sufletul în gât. A băut o cană cu apă proaspătă, care i-a mai calmat emoţiile. Şi-a pus câteva merinde pentru drum, a mers în grajd, şi-a mângâiat calul, i-a dat un cub de zahăr şi a pornit în călătoria vieţii lui. Nu îşi dorea decât să îşi salveze stăpâna. Nu aştepta recompensa promisă. Nu era pentru el!
- Bună dimineaţa, natură! Eşti magnifică în zorii zilei! Niciodată  nu te-am privit atât de aproape şi atât de devreme.
Animalele îl însoţeau sărind prin copaci sau zburând sau alergând până oboseau, apoi îi urau drum bun şi noroc. O pasăre chiar i-a adus în cioc un trifoi cu patru foi.
- Mulţumesc, spuse băiatul, punând trifoiul într-un buzunar, în dreptul inimii.Spaţiere de la stânga la dreapta
Zâmbetul şi bunătatea tânărului reprezentau puteri "înfricoşătoare" împotriva răului.
La o răscruce, neştiind încotro s-o apuce, s-a întristat puţin. Din neatenţie, a dus mâna la piept, şi o energie degajată sub formă de căldură, l-a făcut să întoarcă privirea spre drumul corect. Uitase cu desăvârşire de trifoi.
Luând-o spre dreapta, nu mai parcurse mult din distanţă, şi în cale i-a apărut o bătrână, care l-a rugat să o ajute să umple o găleată cu apă dintr-o fântână.
- Cu mare drag, bătrânico!
Văzând sufletul său bun, vrăjitoarea - căci asta era de fapt - a hotărât să nu-l chinuie.
După ce sarcina a fost îndeplinită, bătrâna i-a mărturisit:
- Pentru amabilitatea ta, îţi dăruiesc acest toiag fermecat! Poate îngheţa ape, poate stinge focul, poate transforma fiinţele în statui. Să îţi fie de folos, tinere!
- Mulţumesc, sunt sigur că voi avea nevoie! răspunse băiatul fericit. Doar era cea mai grea călătorie a vieţii lui. Nimeni nu se întorsese din confruntarea cu zmeul. Oare el va reusşi?
Merindele i se terminaseră şi ajungând într-o livadă, s-a oprit să se odihnească la umbra pomilor, şi să ceară câteva fructe stăpânului livezii.
O tânără frumoasă, cu lungi cosiţe aurii, îi oferi un măr roşu, cum nu mai văzuse.
- Mulţumesc, dar am să cer voie stăpânului livezii să-mi dea câteva fructe. Acest măr este atât de frumos, încât prefer să-l mănânci tu, domniţă.
- Cât de înţelept eşti tinere, spuse uimită fata. Încotro te îndrepţi?
- Să îmi salvez stăpâna din ghearele zmeului care a răpit-o.
- Bine, primeşte aceste seminţe de la mine. Dacă vei fi în primejdie, din ele vor creşte rapid, cât ai clipi, arbori înalţi şi groşi, astfel încât vei avea timp să fugi.
- Mulţumesc din inimă, tânără domniţă!
După ce s-a odihnit sub cerul înstelat, a fost hrănit cu fructe şi pâine de stăpânul livezii, tânărul a plecat mai departe.
În dreptul unei ape învolburate, tânărul a observat un băiat slab, dar cu ochii luminoşi, ce tremura şi plângea.
- Ce ai păţit? Întrebă calm slujitorul.
- Mi-e foarte foame.
- Nu mai am decât aceste două piersici, pe care ţi le dăruiesc. Sper să-ţi mai potolească foamea.
Cu mâini tremurânde, cu ochii ţintă când spre fructe când la acest tânăr simpatic, băiatul îi mulţumi.
- Pentru că ai fost atât de darnic, vreau să mă recompensez. Îţi dau acest fluier magic. Cântecele fac ca răutatea, invidia, frica şi tot ce este rău să dispară.
- Îngerii să fie cu tine copile!
Tânărul aruncă toiagul peste apă şi aceasta îngheţă. A trecut destul de greu pe malul celălalt. Trase aer în piept şi răsuflă uşurat pentru că a depăşit cu bine acest hop.
Când se pregătea să urce pe cal, din înaltul cerului, de nicăieri, a apărut un balaur cu trei capete, suflând flăcări pe nări. Speriat, dar păstrându-şi cumpătul (firea), scoase din buzunar seminţele dăruite de fata cu cosiţe şi le aruncă pe pământ. În acelaşi timp, toiagul a stins flăcările ce ieşeau pe nările balaurului. Închise ochii de spaimă, iar într-o fracţiune de secundă, între el şi balaur se ridică o pădure deasă, prin care de-abia putea trece. Balaurul i-a pierdut urma.
Obosit, speriat, şi slăbit, tânărul nostru a zărit în depărtare castelul zmeului.
- Ar fi cazul să mă opresc în această noapte aici, sub aceste stânci, iar mâine dimineaţă, cu puterile refăcute, să înfrunt zmeul şi să-mi recuperez stăpâna.
Descalecă, lasă calul să pască, iar el se ghemui, cu mâinile sub cap, pe stânca acoperită de muşchi.
Gâdilat de furnici, stropit de păsările care se spălau cu roua argintie a dimineţii, tânărul dădu bineţe naturii, după care îşi îndreptă oasele prin câteva exerciţii de gimnastică.
- Te-ai odihnit, calule, năzdrăvanule?
Un nechezat prelung răsună în toată valea, urmat de o scuturare a coamei, şi un tropăit de nerăbdare.
După ce se răcori cu apa rece a izvorului ce curgea liniştit din stâncile sub care îşi odihnise trupul şi sufletul, încălecă şi pe-aici ţi-e drumul.
Norii îşi schimbau forma însoţindu-l. Acum erau delfini, acum erau doar fâşii de vată de zahăr. Păsările îi păzeau din văzduh. Soarele zâmbea şi îi mângaia corpul cu razele blânde.
Paznici castelului au simţit pericolul apropiindu-se, văzând norii de praf ce se ridicau în depărtare.
- Stăpâne, avem oaspeţi neaşteptaţi!
- Era şi timpul, grăi zmeul. Închideţi prinţesa în temniţă, şi trageţi obloanele la geamuri.
Tânărul a conştientizat că nu mâncase nimic, aşa că se opri în pădure, unde a găsit fructe şi şi-a potolit foame, a prins ceva putere şi s-a apropiat de castel. Era linişte deplină împrejur. Şi vântul se temea să adie, iar păsările şi insectele amuţiseră parcă.
- E cam straniu pe aici. Frica pune stăpânire pe mine. Sper să ies viu şi nevătămat din această întrevedere.
Nu termină de vorbit, şi în faţa sa apăru zmeul, scoţând sunete înfiorătoare.
- Credeam că nu am să mai văd curând chip de om. Cam târziu tinere. Te-ai lăsat aşteptat, nu glumă, răcnea zmeul.
Cu mâini tremurânde şi reci, tânărul căuta fluierul în buzunarul cămăşii. Îl găsii, şi începu să cânte, cu sufletul simţindu-l în gât. Pe măsura ce melodia se înteţea, un văl cenuşiu ca un abur se ridica în preajma zmelui, iar el se transforma într-un bărbat liniştit, calm, chipeş.

- M-ai salvat! Blestemul a fost ridicat datorită ţie. Îţi mulţumesc! Să mergem la palat şi să sărbătorim.
Cei doi bărbaţi, au ajuns călărind pe acelaşi cal la palat.
- Eliberaţi prinţesa! Vom da un mare ospăţ! Deschideţi obloanele.
Lumina blândă a soarelui, căldura şi ciripitul păsărilor a pătruns în camerele reci ale palatului. Slugile erau mirate de aspectul stăpânului.
Zori de zi, văzând chip cunoscut, se aruncă la pieptul tânărului şi nu mia conteni cu întrebările.
- Ce face bătrânul meu tată? Credeam că aici voi rămâne. A durat aşa de mult până ai sosit!
- Regele a dat anunţ în cele patru zări, prinţii au pornit să te salveze, apoi a căzut într-un somn adânc. Ca o hipnoză. Se pare că s-a întâmplat ceva cu ei, şi cum tu nu soseai, am decis să-mi încerc şi eu norocul.
- Şi ai reuşit tinere!Ba mai mult, m-ai eliberat şi pe mine de vrajă. prinţesă, am să te las să mergi acasă, să-ţi vezi tatăl. Dar acum, să ne ospătăm cum se cuvine.
Şi-au povestit, şi-au mâncat, şi-au râs, iar timpul le-a ţinut companie.
- Veţi pleca în zori. Nu are rost să călătoriţi noaptea, spuse gazda, încântată de noul său aspect.
- Bineînţeles!
*
Noaptea a fost agitată pentru prinţesă. Îşi făcea griji pentru tatăl ei, pentru drum, ar fi vrut să zboare. Se bucura că zmeul fusese eliberat de blestem.
Când cocoşii cântau să anunţe zorii, prinţesa şi slujitorul ei erau pe drum. Băiatul din dreptul podului, tânăra cu cosiţe aurii, bătrâna l-au salutat cu admiraţie şi l-au felicitat pentru reuşita lui.
În acea clipă, Zor de Zia înţeles ce suflet nobil avea acest băiat, şi s-a îndrăgostit de el.
*
Cum au ajuns, tânăra a alergat în iatacul regelui, s-a aruncat la pieptul său, i-a luat mâinile şi i le-a sărutat, i-a mângâiat obrajii.
- Tată, sunt eu, fiica ta iubită! M-am întors!
Ochii bătrânului rege s-au deschis ca dintr-un somn luuung, şi o lacrimă i-a alunecat pe obraz.
- Copila mea, ai revenit!
Tânărul stătea în pragul uşii privind întâlnirea emoţionantă. Zori de Zi întoarse capul, şi îi făcu semn cu mâna să se apropie.
- Da, tată. El este cel care a venit după mine şi m-a salvat. Am hotărât să ne căsătorim, căci drumul de întoarcere ne-a făcut să ne cunoaştem mult mai bine. Vrem să ne dai binecuvântarea!
- Cu mare drag copiii mei!
*
A urmat o nuntă ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi. Din dragostea lor s-au născut copii isteţi şi frumoşi şi buni şi darnici...
Viaţa în palat era armonioasa si fericită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...