Ea statea sfioasa in palatul si in lumea ei, nestiind ca exista cineva ce si-ar da viata pentru un strop din sangele ei plin de venin. Incerca sa arate ca nu e doar o umbra, ca e vie, dar nimeni nu o credea. Statea si se ascundea de lumina in colturile pustii ale intunericului. Nimeni nu ii observa lacrimile.
Dar departe, cautand-o in nestire, cineva, el, ii stia suferinta. O simtea, o iubea. Erau doi demoni ce nu puteau trai unul fara altul, dar in acelasi timp, daca ar fi fost aproape ar fi murit. Cu toate astea, el se sacrifica pe zi ce trece, caci cu fiecare pas ce il facea, cu fiecare gand, cu fiecare victima erau mai apropiati. Isi acceptasera amandoi viata cea plina de umbre ce patrundeau in vise. Dar stiau ca vor ajunge la sfarsit de drum, ca in jurul lor s-au varsat prea multe lacrimi de disperare, lacrimi ce poarta sufletele lor departe si le uneste.
Comentarii
Trimiteți un comentariu