Bătrânul

O siluetă firavă, puţin adusă de spate apare dintre ziduri. Nici nu ai spune că este bărbat. Probabil a fost foarte frumos când era tânăr. Hainele sunt îngrijite. Au o culoare deschisă. Pantofii sunt daţi cu cremă. Părul alb este de fapt argintiu, strălucind în raza de soare poznaşă care s-a strecurat printre crăpăturile pereţilor.
Se întoarce. Mă priveşte. Ochii de culoarea castanei coapte, mă fascinează. Zâmbetul s-a transpus acolo, în pupila care se micşorează sau se lărgeşte în funcţie de lumina care îi mângâie chipul. Genele îi tivesc pleoapele cu măiestrie. Pielea este întinsă, şi proaspăt rasă. Miroase a after shave vechi... sau apă de colonie ce îmi aminteşte de tata, de unchiul... primii bărbaţi ai căror obraji i-am sărutat şi care mi-au mărturisit că voi deveni o femeie frumoasă. Nasul uşor acvilin, este ferm şi transmite putere. Adică, este un bărbat care nu poate fi înfrânt cu una, cu două. Buzele subţiri, şi-au pierdut culoarea. Au o nuanţă roz pal.
Mâinile.... ah mâinile. Unghiile de formă pătrată, tăiate şi îngrijite de parcă ar fi protejate permanent de mănuşi. Mă ating. Sunt atât de fine! Mâini de intelectual, de scriitor sau pianist... aşa cum mi-am dorit întotdeauna.
- Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru noi!

*

S-au cunoscut întâmplător. El era un bărbat chipeş, îmbrăcat în uniformă. Venise acasă în permisie şi a pornit la o plimbare pe străzile capitalei. După numai câţiva paşi pe aleea din Cişmigiu, uitându-se admirativ la magnolia înflorită, dorind să o imortalizeze pentru totdeauna pe retină, a dat peste ea.

- Îmi cer scuze. Iertaţi-mă tânără domnişoară.

- Nu-i nimic. Şi eu sunt foarte visătoare.

- Îndrâznesc prea mult dacă vă cer să vă însoţesc în plimbarea această primăvaratecă?

- Eu v-aş fi recunoscătoare, răspunse zâmbind fermecător tânăra.

Au discutat despre tot ce le-a venit în minte. Râdeau şi erau atât de fericiţi. Au corespondat un an de zile, până când el şi-a terminat serviciul militar. La revenirea acasă, s-au logodit. Fericirea şi împlinirea se citeau pe chipurile lor, tinere, pline de viaţă şi energie. Nunta a fost memorabilă. Au venit pe lume copii, apoi au început să apară necazurile. În timp, acestea le-au întărit dragostea.

Timpul a trecut şi bătrâneţea nu i-a ocolit. Banii au devenit insuficienţi pentru plata datoriilor şi a medicamentelor.

Îmbrăcat decent, cu zâmbet pe chip, vine în fiecare duminică la biserică, ascultă slujba, apoi primeşte cât şi ce i se oferă de la enoriaşi. Viaţa are valoare, preţuiţi-o!