Perfectiunea raului


Ingerul acela pazitor, el care statea acolo sorbind fiecare picatura din viata si frumusetea ei, era oare cel ce avea sa-i arate sentimentul celei mai pure iubiri, sau cel ce ii va arata cele mai cumplite dureri ale iadului?
Se apropie de ea, ii sopteste cuvinte. Cuvinte, simple cuvinte...cat de reale si de inspaimantatoare sunt! Se uita in ochii lui si vedea demoni de sange cu masti pe fata ce nu lasau amintiri frumoase sa curga. Ii atinse parul cu mainile mari, imbatandu-se cu frica si infiorarea ei, apoi ii ia viata bestial, incet, cu deliciu, cu o voluptate sadica. E mai puternic, mai mare, mai fioros, e gata sa isi urmareasca urmatoarea victima. Ochii si coltii lui lucesc in intunericul noptii, luminati de luna ce isi pierde razele printre perdelele ferestrei. Se pierde in zare asteptand o noua viata ce-i intareste sangele.
E un demon ce se hraneste cu privirile infrigurate ale oamenilor. Chipul lui palid si supt aminteste de o fiinta monstruasa, cu o nesecata energie, dorinta de activitate, de razbunare si o vointa neinduplcata in fata telului neatins. Avea o infatisare mandra, orgolioasa, iar ochii lui priveau totul de pe culmea unei superioritati intangibile. Se uita la fiecare victima pe care o secatuia de puteri ca la o fiinta slaba, resemnata si supusa, vrednica de mila si inferioara lui in toate privintele. Cu fiecare picatura de sange cald ce ii atingea buzele palide devenea mai nemuritor si mai puternic.

Comentarii