5 mar. 2011

Mărţişor

Căciula este trasă cu putere peste urechi. Gerul năprasnic îi biciuieşte faţa micuţei. De-abia poate înainta, cu ochii mijiţi, căci vântul bate ca turbatul din toate părţile. Încercând să se ferească de creanga unui arbust ce se îndrepta spre chipul ei îngheţat, fetiţa s-a zgâriat la deget. Pe moment, nu a simţit.
Pe poteci întortocheate, ce duceau spre casă, picăturile de sânge scurse din degetul fetei, în amestec cu neaua albă, se transformau în rubine. O vrăbiuţă îi tot dădea târcoale. Îi zâmbeşte, se opreşte câteva minute, scoate turta dulce din buzunarul paltonaşului roşu şi îi rupe bucăţele. Pasărea dă voioasă din codiţă, făcându-i semn să privească în urma ei.
- Nu-mi aparţin, nu ştiu ce sunt acestea.
Apoi, observă cum, din picătura de sânge ce se prelinse cu greu din degetul ei, ia naştere un rubin la atingerea zăpezii. Uimită, fascinată, fericită, s-a întors pe alee şi a cules rubinele, vreo zece ca număr, strângându-le cu grijă în batistă.
Cu paşii grăbiţi, dornică să-i povestească mamei minunea, la marginea potecii, zări un ghiocel firav, care tremura de mai mai să iasă din pământ.
- Ia-mă cu tine, te rog, copilă! Primăvara s-a rătăcit şi nu mai vine, iar frigul năprasnic mă va omorî.
Rugămintea ghiocelului o emoţionă pe micuţă, care mai avea puţin şi plângea de mila gingaşei flori. Cu mânuţele îngheţate, a dat zăpada la o parte - era foarte tăioasă – şi a scos ghiocelul, încălzindu-l între palme.
-Am sosit, mama! Am adus simboluri că primăvara este pe drum şi că magia există.
-Cum aşa? răspunse mama, sărutându-şi copila, ajutând-o să se debaraseze de paltonaş. Ce ţii în palme, draga mea?
-Un ghiocel. M-a rugat să-l salvez, căci tremura rău de tot. Ar fi îngheţat mama, ar fi murit, sincer îţi mărturisesc.
- Hai să-l punem într-un ghiveci cu pământ.
Mama şi fiica au dat îngrijirile necesare ghiocelului plăpând, salvat cu puţin noroc de copila cu suflet bun.
-Priveşte ce minune mi s-a întâmplat, grăi voioasă fetiţa. M-am zgâriat în creanga unui mur, dar nu am simţit, căci eram îngheţată. Din picăturile de sănge, amestecate cu neaua s-au format aceste cristale. Nu-i aşa că sunt deosebite?
- Sunt superbe, speciale, veritabile, spuse mama, şi îşi îmbrăţişă fetiţa cu toată dragostea ce i-o purta.
Fetiţa a pus un cristal în ghiveciul în care se odihnea ghiocelul.
-Uite, să-ţi poarte de grijă peste noapte, când liniştea camerei te va împresura.
Lumina slabă a stelelor pătrundea prin ferestrele casei. Luna era rotundă ca o portocală, şi zâmbea ştrengăreşte către florile ce stăteau amorţite pe pervazuri.
Când zorii zilei mijeau, şi raze palide ale soarelui răsfăţau natura, ghiocelul din fereastră s-a trasnformat într-un tânăr frumos, slăbuţ, cu ochi albaştri ca seninul cerului şi zâmbet sincer, care te determina să crezi că totul renaşte.
Luând rubinul lăsat de veghe, şi suflând cu dragoste peste el, l-a transformat într-un şnur de Mărţişor: roşul sângelui şi albul zăpezii, îmbinate pentru a proteja oamenii de răutăţi.
Băiatul acesta, nu este nimeni altul decât Mărţişor, copilul Primăverii. La finalul lunii martie, prima din anotimp, şnururile sunt lăsate pe crengile arborilor, în semn de recunoştinţă.
Când micuţa a constatat că ghiocelul dispăruse, s-a speriat şi s-a întristat. Mama, a consolat-o, rugând-o să privească pe fereastră.
- Ce minunăţie! exclamă fetiţa.
Mărţişor, plantase zeci de ghiocei, brânduşe şi zambile în grădina casei.
*
Primăvara a sosit. Să o îmbrăţişăm cu dragoste, voie bună şi să-i dăruim zâmbete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...