În liniştea sufletului ...

Unii oameni ştiu * să iubească * ( n-am caractere mai mici decât acestea ) ... Alţii ştiu SĂ IUBEASCĂ ( nici mai mari pentru acestea ) ... Dar , fiecare înţelege dragostea în felul lui ... Pe marginea prăpastiei suntem toţi câteodată , dar între a iubi şi A IUBI este acea diferenţă nu numai de litere , nu numai de exprimare , nu numai de intonaţii şi inflexiuni , ci este acea discrepanţă care disociază oamenii şi sentimentele lor , la un moment dat ...  Şi se produce defragmentarea sufletului , care se poate recompune doar atunci când ştii , când îţi aminteşti , că tu ai dăruit totul cu toată puterea gândului şi a faptelor tale ... Şi se produce abisul dintre înălţător şi infim , doar pentru că cineva te-a purtat către stele , dar a avut grijă să plece ( pe furiş ) cu scara , încât să ai impresia că , venind o vreme când trebuie să te întorci , către pământul care te vrea fiinţă nu ai putea coborâ , fără să te prefaci în mii de clipe-neputinţă  ... Inevitabil , pentru un moment , intervine şi durerea ( doar de partea celui care A IUBIT ) ... Intervine acea tăcere a sufletului care sufocă gândurile , până le reaşează frumos , din nou , pe etajera timpului ... Care destramă visele , doar când ele nu-s atât de puternice să renască , acolo unde visele nu mor niciodată , în cetatea adevărului trăit şi dorit , nu construit pe temeiul regretelor ... Care fură lumina speranţei aruncând-o în bezna neîncrederilor , numai dintr-un egoism neînţeles
al celui care , cu autoritate impusă , se vrea un spectator fără bilet , care vine şi pleacă fără urmă de remuşcări atunci când decizia îi e lăsată la discreţie din dragoste şi respect acordat ... Care , pentru un moment sau alte câteva , fură zâmbetele din colţul gurii şi seninul din genele privirilor mai mult sau mai puţin nedumerite ... După care se naşte întrebarea timidă " Oare a fost dragoste sau numai mi s-a părut ?! " ... În momentul în care realizezi că ţi s-a părut şi că n-ai primit niciodată nici măcar ceea ce ai oferit , liniştea se aşterne peste tot praful care ţi-a luat mintile , nemaiminţindu-te până şi pe tine însăţi că ar fi fost pulberea aurului , nicidecum zgura pământului ... Fiecare îşi asumă şi faptele şi păcatele ... Şi adevărurile şi minciuna ... Eu îmi asum , azi şi-ntotdeauna şi faptul şi cuvântul ... Ele mă definesc , ele îmi amintesc cine sunt ... Ele mă redau mie însămi de fiecare dată ( când ceva lasă urme amare de dezamăgire ) mai senină şi mai puternică ... Mă redau cu generozitate mie , aşa corect , cum am şi intrat în jocul vieţii ăsteia ... Cu responsabilitatea a ceea ce vreau , a ceea ce pot şi a ceea ce ştiu să fac , întratât încât nimeni din jurul meu să nu sufere datorită acţiunilor mele rău intenţionate ... În ziua în care aş uita să fiu OM , fără să utilizez acest cuvânt ( aşa , deformat , cum mi-a fost mie strecurat , o vreme ) m-aş uita în oglinda timpului , mereu cu regrete ... Azi nu regret nimic ... Nici visul , nici coşmarul ... Visul , pentru că mi se cuvine , aşa cum mi s-a cuvenit dintotdeauna ... Coşmarul pentru că nu-mi aparţine , dar mi-a fost * împărţit * cu generozitate de o inimă ... caldă şi vibrândă ... căruia i-am sărutat fiecare tic-tac prin faptă , gând , cuvânt ... Azi mi-este indiferent cel ce nu ştie să privească sufletul înainte de a dărui necuvântul ... Sufletul lui ( presupunându-se că are unul ) şi-al celui de-alături ( şi iarăşi presupunându-se că iar şi păsa de acest aspect ) ... Azi sunt Iolanda ... Cea care nu priveste în urmă la nimic din ce n-a fost să fie adevăr , ci doar o jalnică provocare ... Azi nu recitesc , printre amintiri , poveşti mincinoase ... Pentru că orice poveste care ar trebui să aibă parfum de amintiri , începe şi se termină
ca o poveste ... Şi am înţeles mai mult ca niciodată că dragostea n-a durut , nu doare şi nu va durea ...
Pentru că dragostea nu moare ... Doare doar dezamăgirea a ceea ce nu a fost să fie romantismul dorit , romantismul necosmetizat de dragul cuceririlor ... Şi faptul că poezia sufletului s-a lăsat îmbătată de rima alterată a fabricărilor fără deţinerea unei licenţe de caracter ... Ceea ce te face să doară în mod sigur , n-a avut la bază unul sau multiple sentimente ... Sau poate a avut unul ... contrafacut ... Şi-atunci de ce am alege să plângem la morminte goale sau dezgolite ?! Nu pot umple pagini de viaţă , chemând o iubire oarbă , surdă , mută , nepăsătoare ... Am zâmbit mereu cuvinte de dragoste ... cuvintele mele nu-s armă cu două tăişuri ... Ele sunt puterea sufletului meu ... Şi sufletul meu încă poate dărui cuvinte , încă poate dărui dragoste ... Eu nu spun că m-am născut ca să iubesc ... Eu spun că m-am născut iubind ... Iubirea nu este un ţel propus ... Este un dar ...
Este un vis mereu atins ... Este visul cu care adorm şi mă trezesc , c-aşa simt ... Necondiţionat de oameni şi lucruri ... Doare doar atunci când alegi să iubeşti ... şi iubirea e o permanentă înmulţire cu unu , dintr-o disperare obositoare ... Înmultirea cu doi mângâie în veşnicie , în suflete pereche , în frumuseţi de gânduri telepatice , în doruri gemene , în vise construite , nicidecum zdrobite ... Se pare că o vreme am fost repetentă la teorie , doar pentru că am lăsat practica să-mi atingă şi să-mi întunece sufletul vândut pe-un imposibil adevăr ... Repetentă la numele de femeie , dintr-o * copilăreală * senină a sufletului ce şi-a dorit jocul iubirii , fără să ţină seama că din puzzle lipsesc piesele-element ce nu vor împărţi niciodată bănuţi din fericire , fără scopuri precise ... Nu spun că te iubesc ... nu ştiu să urăsc ... DAR ... Fericirea nu costă bani  ... nu se vinde pe durere ... nu se evaporă părere ...
Bună dimineaţa , vouă , celor care în liniştea sufletului m-aţi iubit întotdeauna pentru ceea ce sunt , ce aţi văzut sau perceput , fără să-mi vindeţi cuvintele ( ale mele sau ale voastre ) !

Comentarii

  1. Minunata confesiune!

    Sa fii iubita si apreciata.
    Zambete si bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Liviu , multumesc DoarEu ... multumesc celui ce i s-a parut distractiv ... Radem de noi , pasind prin tenebrele vietii ...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu