7 mar. 2011

Credinte

Poate azi pacatuiesc si cer iertare celor 
ce nu simt si nu gandesc ca mine, dar ... .

O zi ca oricare alta, inceputa in vraful de hartii
si intrebari ale sefilor si colegilor ... 
o zi aproape obisnuita pana cand isi face aparitia
un preot batran, in haine cernite,lungi,putin prafuite, 
cu barba de bunic si ochi veseli.
Nu tace, e un om ce-l stiu, un preot ce vorbeste mult,
ce-ti aduce ades zambetul pe buze cu glume bune...
numai ca azi, prima zi de post mintea sa isi dorea
sa faca ordine printre "supusii" sai.

Vorbind de post ne povesteste cum parintii sai
au crescut 13 copii la o masa mica de lemn, si 
unde la inceputul postului se punea cep la butoi,
se fierbeau strachinele si lingurile de lemn si
pana la Paste nimeni nu mai miroseau nici
untdelemnul, d-apai carnea, laptele, ouale... .

Si uite asa povestind se opri cu ochii pe mine
si-mi spuse:
- Matale sigur nu tii post !
- Crezi mata asta parinte ?! - intreb eu.
El convins ma priveste tinta si spune :
- Da!
... si continua povestea in neclintita sa credinta.
Povatuieste oamenii sa fie curati, cinstiti, sa-si
creasca copiii in credinta, sa-si poata si ei lauda 
parintii, asa cum face dansul acum, cu parintii sai.
Era mandru. Mandria un pacat, zic eu in gand, 
iar el parca ma aude si raspunde "ca toti
suntem pacatosi si prin post mai spalam din pacate".
De altfel o fire deschisa parintele calugar, staret 
in manastirea sa cu cateva zeci de calugarite...
asa ca zambesc, gandesc si tac.
Parintele isi mangaie barba si ma priveste, ochii ii sunt
vii si veseli. E mandru, gandesc eu iar si tac.

Un pas spre usa, inca unul, asteapta... ce, ce asteapta ?!
Ridic ochii din acte, stiu ce asteapta si surad, asteapta
sa-l combat, dar nu am cheful si nici starea necesara...
si am atatea treburi lumesti de facut, iar el are atata
timp sa dicute incat il invidiez...asa ca tac.
Ma intreb in sinea mea, daca despre el parinte calugar,
(ce nu are proprii copii crescuti, nu 13, nici macar unul) 
vr-un fiu isi va mai aminti ... asa mandru, cu placere, 
cum el o facuse povestind despre ei, parintii lui.
Si sunt atatea orfelinate pline de copii ai nimanui...
si sunt atatea suflete de copii saraci ce si-ar dori
macar o chilie de maica, macar o carte a lui, 
... ei, copiii nimanui.
Da, imi permit sa judec, imi permit sa vad bogatia peste care
uneori manastirile calca, hainele bogate, .. iar eu repet
ceea ce cu ceva timp in urma i-am replicat-o si parintelui 
in haine cernite
- Eu nu-l port pe Dumnezeu la rever, nu-l port in baticul de pe cap,
in plecaciunea pana in pamant in fata unei biserici pline de oameni,
in cura de vegetale din posturi, in mersul la biserica sa semnez 
condica...pe Dumezeul meu il port tainic in suflet, il confund 
cu esenta si energia vietii mele si nu-l deranjeaza fardul de 
pe obraz, masa mea, hrana...pe Dumnezeul meu il doare prefactoria,
ritualul din obisnuita, minciuna, fala, mandria fara limite...
egoismul,rautatea, meschinatatea, snobismul.
Dumnezeul meu are multa iubire,multa intelepciune si intelegere,
multa duiosie fata de semeni,armonie in relationare...
Dumnezeul meu e viu ca mine si nu mort, si nu de acum mii de ani
inaintea erei mele.. E ACUM, AICI, prezent in respiratia mea.
Acum ma vede, acum ma simte, acum ma cearta si ma iarta...
si cred in binecuvantarea iubirii divine !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...