Îngheţ

Gerul pătrunde în sufletu-mi gol.
Se uită atent şi îngheaţă dorul,
Adăpostit acolo pentru o clipă
Sau poate pentru eternitate.

Gerul îngheaţă sângele din zăpada topită
Căci a trecut Crăciunul.
Cu toate visele şi bucuriile lui,
Cu speranţe strălucitoare.

Gerul îngheaţă gândul pierdut
Printre crengile ascuţite ce-şi aşteaptă păsările,
Cu vii cântece de dor şi alean,
Cuiburi cu dragoste multă.

Comentarii