Dacă ... Moş Crăciun , şi-ar reaminti adresa noastră ...


Oare ... dacă ...

TU eşti CADOUL MEU DE CRĂCIUN ?!

Îmi pieptăn gândurile cu mâinile înserării …
Sunt mai răvăşite ca niciodată şi încerc cu toate puterile să rearanjez buclele rebele ale nostalgiei şi ale neliniştilor care m-au compus toţi anii aceştia …
Vreau să uit o perioadă cam tot ceea ce a fost să fie …
Să visez doar la ce ar fi putut fi …să-mi las doar paşii zâmbetelor în zăpadă sau în iarba anotimpurilor mele dragi … şi ei să cutreiere din noapte până în ziuă , fără încetare … iar eu să trec pe lângă sau printre troienele sau tufele de pe marginea drumului …
fără să mă uit nici în stânga , nici în dreapta ... la cate au fost să se petreacă …
Să trec senină şi albă … din gând în gând … sărind peste abisul întâmplărilor ce-şi ţes încă pânza-capcană … ridicându-mă către înălţimile din care eu îmi doresc să pot să mai privesc totul …
şi să zâmbesc … doar să-ţi zâmbesc ... şi să-mi zâmbesc …
Sunt înaltă … sunt atât de înaltă … încât ating luna cu vârful degetelor şi o mângâi de bun găsit …
Mai adun câteva steluţe speranţă şi mă plimb agale printre luceferi , stele căzătoare şi vise albastre senine … pe care le * fur * şi le ascund în priviri  … ca să pot să ţi le dăruiesc în fiece zori de zi …
Am făcut potecă printre ele … plimbându-mă ca pe un bulevard al renaşterilor , în fiecare miez de noapte , renaşteri pe care le trăiesc gîndindu-mă la clipele cu tine … bulevard ce-l străbat la braţ cu visarea …în gând cu iubirea … zâmbind întristării … şi dansând cu steluţele speranţelor … un dans argintiu şi neobosit …
Am şters faţa lunii cu batista brodată cu fir auriu şi o scutur peste mine ,  peste tine şi peste toate gândurile noastre , ca dimineţile , devreme , să-mi străluceşti măcar la fel de mult ca razele soarelui … dacă nu chiar ca soarele însuşi …
Cuvintele mele par seci şi fără sensuri uneori , deşi doar tu ştii citi anagramele din spatele bătăilor mele de inimă …
Scrierile mele te şoptesc … eu încă strig după noi doi , cu glas şoptit … chiar dacă ţipătul meu se aude doar un biet ecou în labirintul tuturor trăirilor  , dar abia atunci realizez ce gol imens e în mine , atunci când nu eşti alături …şi ce tare mi-e frig de tine , de mine ,  de amândoi …
Ştiu doar că îmbrăţişarea ta tandră şi delicată mă face să mă încălzesc sub văpăi de amintiri şi doruri  …
Un capitol s-a încheiat de multă vreme  … deşi nu speram la un nou capitol ce  se va mai scrie …
Şi simt cum cerneala speranţei mi-a umplut iar călimara inimii …
Ştiu doar că împreună cu tine am respirat fericirea …
Chiar dacă tot timpul preţ de câteva secunde , niciodată suficiente …
Te-am căutat şi inventat din cuvinte , până te-am aflat ... resimţire …
Cred că de fapt căutam doar să ştiu dacă pot şi ştiu încă să mai simt , îmbătându-mă cu şoaptele şi respiraţia ta ... te doream un  acoperământ-balsam  al sufletului meu gol …
O goliciune indecentă de vise şi cuvinte ... sau o goliciune permisă din gesturi neînfăptuite şi necutezate  …
Dar ce sau cine îmi dă dreptul să vreau … să te vreau CADOUL MEU DE CRĂCIUN ?!
EU … mi-aş lua acest drept , drept al clipei , drept al secundei , drept al atingerilor …
Eu mi-am permis să fiu gânduri în gândurile tale … însă nu mă vei urâ pentru asta , ştiu bine …
Iar dacă o vei face … eu tot te voi iubi …
Nu mai sunt himera iubirii tale , chiar dacă am avut trup de iluzie şi suflet de imaginaţie ...  pentru că până la urmă m-am definit gesturi , atingeri şi sărut ... şi mi-am refuzat dreptul  la uitare şi renunţare …
Îţi sunt prezent şi … trecut - petrecut … totdeauna real …
Cuvintele nu-ţi  vor spune niciodată mai mult sau mai puţin … ele sunt doar nişte biete surogate timide ale sentimentelor mereu ferecate într-un  spirit al autoconservării …
Inimă lângă inimă însă , simţi şi  mă simţi …simţi şi mă vei simţi ... am fost de atatea ori ascunsă în ea …
Balsam de gânduri sunt în mine … balsam de simţiri sunt în tine , atunci când eşti cu mine ...
Să crezi în magii … să crezi în cuvinte finite …să crezi în cadourile Moşului ,  dăruite de destin ...
Să crezi în vis permis , mai mult decât în realitate simţurilor atrofiate  …
Să crezi în curcubeu , lăsând paleta dorinţei să îţi coloreze  iubirea până în cel mai aprins roşu  ... culoarea inimii ce ştie să dăruiască pasiunea cu toată puterea patimii ei , inserând însăşi gama renegată a păcatului divin …
Iar când crezi că zâmbetul sentimentelor se va ascunde de tine , aminteşte-ţi să-ţi doreşti ... iar el se va reîntoarce pe buzele tale …
Ai nevoie de un zâmbet … ?! Am nevoie de un zâmbet …
Sunt aici … cu zâmbet şi căldură , cu gând sincer şi bun …
Sunt a ta şi rămân … cel mai curat păcat … fără nici o urmă de păcat … din viaţa ta …
Pentru că visele , se pare  că totuşi mor ucise doar când  cuvintele rămân nerostite ... iar eu încă nu ştiu dacă am murit de tot ... sau cât încă pot să mă mai prefac că te netrăiesc , doar în propriul meu gând de zăpadă neîncepută …
Nici nu ştiu dacă te-am rostit suficient ... sau care este etalonul cuvântului *destul * ,  atunci când * inima simte * ... atunci când  * dorul doare * , chiar dacă tăcerea , întotdeauna , m-a autocondamnat la nearticulări …
M-am condamnat , la început , să te iubesc în gânduri şi şoapte , nicidecum în fapte …
M-ai condamnat semănându-mi în cale ,  întâmplări de la incertitudini de gânduri , până la împliniri de clipe  …acolo unde visul locuia , simplu , ca un biet prizonier  al inimii mele …
M-ai condamnat la întrebarea … DACĂ …
M-am condamnat la întrebarea … OARE …
Te-aş condamna să-ţi răspunzi numai ţie … pentru că simt cum ecoul inimii tale se aude încă în inima mea …
Oare dacă ai fi lângă mine … m-ai lua în braţe să mă faci să zâmbesc … ?!
Oare dacă ai fi aici … mi-ai aduce iar liniştea la ceas târziu şi înnegurat … ?!
Oare dacă ai fi aici … ai săruta pustiul unei priviri negre ca noaptea în care te-aştept … ?!
Oare dacă ai fi aici … luna s-ar transforma în soare şi mi-ar încălzi sufletul  … ?!
Ştiu doar că acum sunt atât de singură încât , în mine , iar strigătul de tine nu mă lasă să adorm …
Nici nu vreau să adorm … nici nu ştiu de când nu mai pot să vreau să fac asta …
Simt cum vocea ta , cuvintele tale , privirea ta , mi-ar împodobi  sufletul atât de gol , atât de izolat …
Oare ai veni să mă iei de aici şi să mă duci pe un colţ de stea , să mă faci prizoniera ta şi să nu-mi mai dai drumul niciodată … ?!
Oare mi-ai aşterne vorbele tale dulci şi mângâietoare ,  pernă de dezmierdare pe care să-mi pun tâmpla obosită … ?!
Oare m-ai săruta cu atâta pasiune , încât să-mi tai răsuflarea şi să nu mă mai laşi să-ţi vorbesc în necuvintele propriilor mele gânduri  … ca să nu-mi amintesc cât de tare mi-ai lipsit … ?!
Oare mi-ai mângaia fruntea şi obrazul cu palmele-ţi fierbinţi , să alungi clipele ce le-am *netrăit * şi rătăcit până acum … ?!
Oare dacă ţi-as contura buzele , ţi-ai aminti , ai ştii , ai simţi , ai iubi , ai dori … ?!
Oare dacă te-aş striga acum … m-ai auzi … ?!
Oare TU eşti CADOUL MEU DE CRĂCIUN ?!

Îmi pieptăn gândurile cu mâinile zorilor care-mi ard privirea cu un nou răsărit …
S-a facut dimineaţă … încă o zi , încă un răsărit , încă o nouă trezire la viaţă …
Pe care aş da-o la schimb , pentru câteva clipe cu tine ...
Dacă Moş Crăciun ... şi-ar reaminti adresa noastră …

Iolanda S.@
23.12.2010

Comentarii

Trimiteți un comentariu